Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Social

10 iunie 2025

Festivalul Orezului 2025

Beneficiar: Asociația Semper Agape

Duminică, 8 iunie, începând cu ora 12:30, curtea centrului de zi „Dar Din Dar” – Varlaam Almajanu din Partoș, județul Timiș, s-a transformat într-un adevărat târg al bucuriei, tradiției și generozității.

Cea de-a doua ediție a Festivalului Orezului, organizată cu sprijinul Profi, a adus o zi plină de savoare și implicare comunitară.

Evenimentul a avut un scop caritabil – fondurile obținute din vânzarea preparatelor au fost donate pentru susținerea centrului de zi și a celor peste 100 de copii și vârstnici aflați în grija Asociației Semper Agape.

Pe mesele festivalului s-au regăsit preparate emblematice ale zonei: fasole cu ciolan, papricaș bănățean, gulaș, mici rumeniți pe grătar, dar și sarmale și ardei umpluți după rețete locale. Iubitorii de deserturi s-au bucurat de dulciuri autentice, pregătite de gospodarii din Partoș.

Atmosfera a fost completată de un program artistic bogat, cu ansambluri folclorice și artiști îndrăgiți, iar Narcisa Suciu, împreună cu trupa sa, a oferit un recital de neuitat. În cadrul festivalului a avut loc și un târg de produse vintage, precum și o prezentare de modă cu scop caritabil.

„Festivalul Orezului este despre comunitate, tradiție și solidaritate. Ne dorim ca fiecare farfurie servită să devină un gest de sprijin pentru cei vulnerabili”, au transmis organizatorii.