Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Cartofi noi la cuptor: 3 rețete simple și gustoase 

Atunci când vine vorba de garnituri delicioase, cartofii și-au câștigat popularitatea detașat. Să fim sinceri, cu toții iubim cartofii prăjiți în baie de ulei, cartofii la cuptor sau cartofii fierți în coajă! Iar despre cartofii noi nici nu mai încape vorbă, căci gustul lor deosebit, alături de textura fragedă te îndeamnă, parcă, să nici nu mai gătești altceva în afară de ei. Dacă stăm să ne gândim mai bine, cartofii noi pot reprezenta în sine un preparat de post, mai ales presărați cu sare grunjoasă și cu puțină cepșoară.

Articolul de astăzi este dedicat cartofilor noi la cuptor, căci acest mod de a-i găti le oferă o savoare cu totul specială și o culoare extraordinară. Și implică și destul de puțină bătaie de cap, căci tot ce ai de făcut este să-i așezi într-o tavă de copt, să-i asezonezi și să îi întorci o singură dată la jumătatea timpului de coacere. Simțim că deja ți-am făcut poftă de o porție consistentă de cartofi, așa că te invităm să descoperi în continuare cele mai simple și gustoase rețete cu cartofi noi la cuptor!

1. Cartofi noi la cuptor după rețeta clasică

Vom da startul rețetelor cu cartofii noi la cuptor gătiți în mod clasic, cu ulei de floarea soarelui sau, de ce nu, untură de casă. Ești gata să preparii unii dintre cei mai buni cartofi la cuptor pe care i-ai gustat vreodată? Iată ce ai de făcut!

Ingrediente pentru cartofi la cuptor

Din lista de ingrediente de mai jos vei obține o tavă plină de cartofi noi la cuptor, din care să se înfrupte întreaga familie. Ingredientele le poți achiziționa din supermarketul Profi, așa că îți vom lăsa mai jos lista cu ce vei avea nevoie pentru această rețetă:

  • 1,5 kg de cartofi noi din gama Proaspete de la noi;
  • sare grunjoasă;
  • ulei de floarea soarelui din gama Proxi sau untură de casă;
  • ½ linguriță de paprika (opțional).

Pentru decor și servire

  • Câteva fire de verdeață (cepșoară, pătrunjel);
  • Mujdei sau sos de iaurt cu usturoi.

Cum se fac cartofii noi la cuptor după rețeta clasică?

Ți-ai făcut toate cumpărăturile din noul Profi? Atunci să începem această rețetă clasică de cartofi noi la cuptor! Pentru început, setează cuptorul la 220 de grade Celsius, în așa fel încât să fie bine încins. Pune apoi cartofii noi la înmuiat în apă rece timp de 10 minute, apoi freacă-i ușor cu buretele, sub un jet de apă rece. Limpezește bine cartofii și pune-i la scurs într-o strecurătoare.

Taie cartofii noi în bucăți mari, pe jumătate sau pe sfert, apoi așează-i într-o tavă de copt. Asezonează-i cu sare, presară puțină paprika (dacă dorești) și stropește-i cu ulei. Amestecă bine toate ingredientele cu mâna și dă tava la cuptorul preîncălzit pentru 25 de minute. După acest timp, întoarce cartofii cu o spatulă și mai lasă-i alte 20-25 de minute, până ce se rumenesc frumos.

Transferă cartofii noi într-un bol, presară pe deasupra puțină cepșoară tocată și servește-i alături de un delicios mujdei sau un sos de iaurt cu usturoi, în stilul tzatziki. Desigur, nimic nu te împiedică să-i servești drept garnitură pentru o scăriță de porc!

cartofi la cuptor

2. Cartofi noi la cuptor cu usturoi și rozmarin

Lista de rețete cu cartofi noi la cuptor continuă cu un alt preparat de-a dreptul savuros: cartofii noi la cuptor cu usturoi și rozmarin. Implică una dintre cele mai simple metode de preparare, iar ierburile aromatice vor contribui la crearea unor arome unice. Iată cum prepari cartofi la cuptor cu rozmarin și usturoi!

Ingrediente pentru cartofi la cuptor

Pentru a obține cei mai buni cartofi la cuptor, alege ingredientele din gama de produse de la Profi. În plus, vei putea beneficia și de cele mai bune promoții la aceste ingrediente. Iată de ce vei avea nevoie pentru prepararea acestei rețete de cartofi la cuptor:

  • 1 kg de cartofi noi;
  • 2-4 căței de usturoi;
  • 2-3 rămurele de rozmarin proaspăt;
  • 30 ml de ulei de măsline;
  • sare și piper, după gust.

Cum se fac cartofii la cuptor cu usturoi și rozmarin?

Și pentru această rețetă vom folosi cartofii noi cu coajă, drept urmare vom spăla foarte bine cartofii, îi vom freca cu un burete nou de vase, dar și cu sare grunjoasă, pe toată suprafața. Odată curățați și zvântați, ne vom ocupa de restul ingredientelor: desprinde frunzele de rozmarin și toacă-le mărunt, apoi curăță și feliază usturoiul. Tot acum se pornește și cuptorul și se setează la 200 de grade Celsius.

Taie apoi cartofii în noi în bucăți relativ egale, pentru a se pătrunde în același timp. Alege apoi o tavă de copt potrivită, adaugă bucățile de cartofi, apoi pe rând usturoiul feliat și rozmarinul. Toarnă pe deasupra și uleiul de măsline, apoi asezonează totul cu sare și piper din belșug. Amestecă bine de tot ingredientele, în așa fel încât aromele și uleiul să învăluie fiecare bucățică.

Dă cartofii noi la cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius și lasă-i să se gătească pentru 35 de minute. La jumătatea timpului de gătire poți amesteca cu spatula, aducând la suprafață bucățile de cartofi de la fundul tăvii și lasă-i să se gătească în continuare. După alte 20-30 de minute, cartofii noi la cuptor vor fi exact pe gustul tău: fragezi în interior, rumeni la exterior și absolut delicioși. Și vor fi garnitura ideală pentru frigărui de pui!

cartofi la cuptor cu usturoi si rozmarin

3. Cartofi noi la cuptor cu usturoi și mărar

Vom încheia seria de rețete cu cartofii noi la cuptor cu usturoi și mărar, de această dată. Aromele intense de usturoi și mărar sunt cele care transformă acest preparat într-unul cu adevărat delicios. Iată cât este de simplu să prepari cartofi la cuptor cu usturoi și mărar!

Ingrediente pentru cartofi la cuptor

Faptul că magazinul Profi te așteaptă cu toate ingredientele pregătite nu mai este deloc un secret. Iar cu aplicația Profi, parcă totul devine și mai delicios, mai ales că ai ocazia să găsești ingredientele de care ai nevoie la prețuri ofertante. De pe lista de cumpărături pentru această rețetă nu trebuie să lipsească:

  • 1,5 kg de cartofi noi;
  • 1 legătură de usturoi verde;
  • 1 legătură de mărar verde;
  • sare și piper, după gust;
  • ulei de măsline.

Cum se fac cartofii noi cu mărar și usturoi?

Acum că ai toate ingredientele la îndemână, să începem! Ca și în cazul rețetelor anterioare, cartofii noi nu se vor curăța de coajă, însă trebuie să-i ai grijă să-i speli foarte bine în mai multe ape. Dacă ai ales cartofi de dimensiuni mici, nici nu va mai fi nevoie să-i tai în bucăți, căci tare buni mai sunt cartofii întregi la cuptor!

După ce s-au zvântat bine, pune cartofii noi în tava de cuptor, apoi adaugă pe deasupra sare și piper, alături de uleiul de măsline. Poți folosi pentru această rețetă și ulei de floarea soarelui sau 50 g de unt. Cartofii la cuptor cu unt sunt absolut delicioși. Amestecă bine ingredientele și dă tava la cuptorul preîncălzit la 220 de grade Celsius, la foc mediu spre maxim. Ai grijă să mai miști din când în când tava, în așa fel încât aceștia să se gătească pe toate părțile.

Când cartofii s-au rumeni frumos, scoate tava din cuptor și pune pe deasupra usturoiul verde tocat mărunt. Pune apoi tava din nou în cuptorul stins, în așa fel încât să se armonizeze gustul cartofilor cu cel al usturoiului verde. Lasă tava în cuptor pentru 10 minute, apoi scoate-o și presară pe deasupra cartofilor mărarul verde, proaspăt tocat. Rețeta noastră de cartofi noi la cuptor cu unt sau ulei, usturoi și mărar este gata!

cartofi noi cu marar si usturoi

Tu pe care dintre aceste rețete de cartofi noi la cuptor te-ai hotărât să o prepari? Știm că alegerea poate fi dificilă, mai ales la cât sunt de delicioase fiecare în parte. Noi îți sugerăm să le încerci pe toate, căci acestea se vor potrivi preferințelor voastre, indiferent de felul principal care le acompaniază!

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Pulpe de pui la cuptor cu arome mediteraneene: Rețete și secrete

16 noiembrie 2023

Iubești bucătăria mediteraneană și ești mereu în căutarea unor noi rețete delicioase pe care să le încerci? Ce ai spune dacă ai combina textura și gustul cărnii de pui cu aromele mediteraneene, pentru obținerea unor preparate absolut delicioase, perfecte pentru acest sezon? Noi credem că este o idee excelentă, mai ales dacă vrei să pregătești […]

Citește mai mult

Paste cu pui si sos alb: o alegere perfectă pentru o cină rapidă

19 august 2024

Într-o lume în care ritmul alert al vieții ne lasă adesea puțin timp pentru a ne bucura de mâncăruri gătite acasă, rețetele rapide și gustoase sunt adevărate comori. Pastele cu pui și sos alb reprezintă una dintre aceste comori culinare, oferindu-ne o masă delicioasă și hrănitoare în doar câteva minute.  Această combinație clasică nu numai […]

Citește mai mult

Escalop de porc la tigaie: trucuri pentru o carne suculentă și o experiență culinară de neuitat

23 septembrie 2024

Îți place carnea de porc la fel de mult cum ne place și nouă? Atunci cu siguranță te vei bucura să afli că pe lângă clasica friptură de porc, mușchiulețul de porc la cuptor și alte rețete delicioase cu carne de porc postate pe blogul nostru, astăzi venim cu o nouă propunere culinară: escalop de porc la […]

Citește mai mult

Ciorbă de miel: Rețeta pas cu pas

28 martie 2023

Nouă ne plac la nebunie rețetele de ciorbă și probabil ai remarcat deja acest lucru de-a lungul timpului, căci am gătit împreună ciorbă de văcuță, rețete simple și gustoase de ciorbă de pui, tradiționala ciorbă de perișoare, dar și ciorbă de porc cu gust apetisant. În articolul de astăzi, continuăm seria acestor rețete cu o […]

Citește mai mult

Rețetă tradițională de gulaș de vită unguresc: pași simpli pentru un preparat autentic

07 august 2025

Îți place să te pierzi în aromele bogate ale bucătăriei tradiționale? Atunci hai să descoperim împreună cum se face gulașul de vită, un preparat emblematic al Ungariei, care aduce pe masă istorie, savoare și căldură. Gulașul de vită unguresc nu este doar o mâncare, ci o poveste culinară ce datează din secolul al IX-lea, când […]

Citește mai mult

Rețeta clasică de papricaș de porc cu găluște: pași simpli pentru un preparat tradițional

11 decembrie 2024

Bucătăria noastră tradițională este plină de delicii, iar papricașul de porc cu găluște este unul dintre cele mai iubite preparate. Dacă vrei să pregătești un preparat cu influențe ungurești, arome autentice și gusturi bogate, papricașul de porc cu găluște este alegerea perfectă. Noi am mai gătit împreună și papricaș de pui, cu un gust la […]

Citește mai mult

Păstrăv la cuptor: Rețeta pas cu pas pentru o cină ușoară

03 iulie 2023

Dacă ești în căutarea unei rețete delicioase și ușor de preparat pentru o cină sănătoasă, păstrăvul la cuptor este alegerea perfectă! Află din rândurile de mai jos câteva sfaturi practice pentru alegerea celor mai buni păstrăvi, precum și metode de pregătire și asezonare corecte pentru a obține un gust desăvârșit. Articolul nostru îți oferă și o […]

Citește mai mult

Rețete de burger vegetarian: iată 5 opțiuni delicioase!

18 iunie 2025

Dacă ești în căutarea unor rețete de burger vegetarian care să-ți încânte papilele gustative, ai ajuns în locul potrivit. Fie că ești vegetarian convins, vegan sau doar curios să încerci ceva nou, aceste opțiuni de burger vegetarian sunt perfecte pentru a aduce varietate în meniul tău.  În continuare îți vom prezenta cinci rețete de burger […]

Citește mai mult

Pește la cuptor: idei de rețete simple și gustoase

16 martie 2023

Nu este deloc un secret faptul că peștele este un aliment sănătos, care aduce o mulțime de beneficii organismului. Consumul de pește de calitate, preparat într-un mod sănătos prezintă avantaje semnificative într-o dietă alimentară echilibrată, prin conținutul redus de grăsimi și cantitatea mare de acizi grași esențiali. Trebuie să recunoaștem că în afară de saramura de […]

Citește mai mult

Ciorbă de pui: 3 rețete simple și gustoase

28 noiembrie 2022

Dacă ar fi să enumeri câteva rețete care să-ți amintească de copilărie, cu siguranță, ciorba de pui se numără printre ele. Fie că vorbim despre ciorba de pui cu legume, fie că ne gândim la ciorba de pui tradițională cu tăieței, rețetele de ciorbe sunt potrivite indiferent de anotimp, la prânz sau la cină și […]

Citește mai mult