Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Drob de miel: o rețetă tradițională pe care să o pregătești pentru masa de Paște

Așa cum știm cu toții, Sărbătorile Pascale sunt de neconceput fără preparatele tradiționale din carne de miel, fără pască cu împletituri din aluat, ouă roșii și cozonac. Pe lângă friptura de miel la cuptor, drobul de miel este de departe vedeta mesei de Paște. Acest aperitiv tradițional face deliciul meselor de Paște ale românilor și cu siguranță îți aduce cele mai gustoase amintiri din copilărie. 

Dacă e să vorbim despre tradiții culinare românești, Paștele este cu adevărat un moment de care se leagă multe preparate specifice, iar drobul este unul dintre ele. Acest aperitiv tradițional în jurul căruia se strânge întreaga familie în ziua de Înviere nu doar că este delicios, ci este încărcat și de simboluri religioase. Și cum ne apropiem cu pași repezi de Sărbătorile de Paște, am considerat că este momentul ideal să gătim împreuna rețeta de drob de miel tradițională. Descoperă în continuare cum se face drobul de miel ca la carte, după rețeta din Ardeal!

Ingrediente pentru drob de miel 

În lista de ingrediente de mai jos vei regăsi cantitățile potrivite pentru 10-12 porții de drob de miel, însă acestea pot fi adaptate în funcție de numărul membrilor familiei de la masa de Paște. În magazinul Profi vei găsi toate ingredientele de care ai nevoie pentru această rețetă, așa că dacă te îndrepți spre supermarket, trebuie să știi că pentru rețeta de drob de miel vei avea nevoie de următoarele: 

  • 600 g de organe de miel precum ficat, inimă, plămâni, rinichi și splină (dacă vei dori prepararea unei cantități mai mari, poți completa rețeta cu ficat de pui, în lipsa celui de miel); 
  • 2 legături de ceapă verde; 
  • 2 legături de usturoi verde; 
  • 1 ceapă mică; 
  • 4 ouă fierte tari, decojite; 
  • 4 ouă crude; 
  • 1 legătură de pătrunjel verde; 
  • 2 legături de mărar verde; 
  • 1 lingură de ulei din gama Proxi
  • 80 g de unt cu 80% grăsime; 
  • sare și piper, după gust; 
  • prapure de miel (opțional, întrucât poți găti și drob de miel fără prapure). 

Ceapa și verdețurile pentru rețeta de drob de miel ardelenesc pot fi achiziționate din gama Proaspete de la noi a noului Profi, dacă dorești să te bucuri de gustul și aromele autentice ale legumelor românești.

Drob de miel cu ou

Cum se prepară drobul de miel după rețeta ardelenească? 

Ai deja toate ingredientele din gama de produse Profi? Atunci cu siguranță ești pregătit să gătim împreună rețeta de drob de miel cu verdeață, în stil ardelenesc. Descoperă în continuare etapele de preparare ale acestui aperitiv tradițional! 

Pregătirea ingredientelor pentru drob 

Pentru început, organele de miel se vor curăța de cheagurile de sânge și pielițe, apoi se vor tăia în bucăți mici. Prapurele de miel, în cazul în care îl folosești, se va spăla delicat și se va păstra într-un castron cu apă până te vei ocupa de restul ingredientelor. Ceapa mică se va toca mărunt, în timp ce ceapa și usturoiul verde se spală bine și se toacă rondele, în timp ce vei colecta separat partea albă și cea verde, de care vei avea nevoie mai târziu. 

Se încinge apoi pe foc mediu o tigaie încăpătoare, se adaugă uleiul și 60 de grame de unt. Când untul s-a topit, se adaugă partea albă a cepei și a usturoiului, călindu-le la foc domol până când acestea se înmoaie. Când ceapa și usturoiul s-au înmuiat, se vor adăuga în tigaie și organele de miel, începând cu inima. După 2-3 minute se vor adăuga plămânii și splina, iar după alte câteva minute se vor pune și rinichii, iar la final ficatul, care nu are nevoie de mai mult de 4-5 minute pentru a se găti. Se călesc organele și apoi se lasă să se răcească. 

Prepararea compoziției pentru drob 

Se vor trece apoi organele de miel călite prin mașina de tocat, urmând a le colecta într-un castron încăpător, în care se va adăuga și ceapa călită, alături de usturoiul călit și de tot untul topit care a rămas în tigaie. Se pornește apoi cuptorul și se setează la 180 de grade Celsius, asta dacă te întrebai la câte grade se coace drobul de miel. 

Peste ingredientele din bolul cu carne tocată se vor adăuga frunzele tocate de ceapă și usturoi verde, apoi și pătrunjelul cu mărarul tocate fin. Se amestecă totul, apoi se adaugă pe rând ouăle crude, unul câte unul, amestecând după fiecare, până ce obții o compoziție cu o textură păstoasă. Condimentează apoi compoziția de drob de miel cu sare și cu piper, după gust. 

Montarea drobului în forma de copt 

Odată ce compoziția de drob de miel este pregătită, se va unge cu puțin unt o formă de copt lungă. În cazul în care folosești prapure, se poate tapeta complet cu acesta forma în care urmează să coci drobul de miel. Marginile prapurelui se vor răsfrânge spre exterior și apoi se va acoperi întreaga compoziție cu acestea, la final. Dacă prapurele este mic, atunci acesta se va utiliza pentru a acoperi drobul înainte de a-l da la cuptor. 

Se distribuie jumătate din compoziția de drob de miel în forma de copt, după care se va presa și se va nivela bine cu o spatulă. Se aranjează deasupra compoziției ouăle fierte tari, pe lungime. Apoi se adaugă în forma de copt și restul compoziției, presându-se bine, pentru a nu rămâne goluri în formă. Se nivelează deasupra și se acoperă drobul de miel cu prapurele. În cazul în care prepari drob de miel fără prapure, poți distribui pe deasupra untul rămas. 

Coacerea drobului de miel 

Nu știi care este temperatura de coacere pentru drob de miel? Ei bine, acesta se va da la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius. Cât se ține drobul la cuptor? Pentru aproximativ 45-50 de minute. În final, vei observa că de jur împrejur, drobul nu mai aderă de pereții formei și s-a rumenit frumos pe deasupra. Se lasă să se răcească în forma de copt, apoi se consumă rece, de la frigider, alături de alte antreuri festive, brânzeturi și verdețuri.

Drob de miel cu ou pe pat de salata verde si rosii


Sperăm că am reușit să-ți facem poftă de acest drob de miel ardelenesc și că masa de Paște va fi ocazia ideală pentru a-i surprinde pe cei dragi cu unul dintre cele mai gustoase preparate tradiționale. Descarcă-ți aplicația Profi pentru a beneficia de cele mai bune oferte la ingredientele pentru drob de miel, dar și pentru alte rețete delicioase pe care le poți pregăti pentru Sărbătorile Pascale!

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Sarmale în foi de varză: Rețeta pas cu pas

28 noiembrie 2022

Sărbătorile de iarnă bat la ușă și știm cu toții că parcă nu este Crăciun până nu simțim miros de sarmale în bucătărie! Indiferent că sunt celebrele sarmale în foi de varză sau cele în foi de viță, aceste preparate tradiționale ne încântă papilele gustative și ne aduc o parte din magia mult așteptatelor Sărbători […]

Citește mai mult

Fasole verde cu usturoi: Rețeta simplă și gustoasă pentru o garnitură sănătoasă

12 iulie 2023

Ești în căutarea unei garnituri sănătoase și delicioase pe perioada verii? Nu-i de mirare că acum, în sezonul cald, preferi să servești preparate mai ușoare, pe bază de legume și să ocolești pe cât se poate de mult carnea. Cu atât mai mult pe parcursul zilei, când temperatura este foarte mare și parcă nu ți-ar […]

Citește mai mult

Fasole cu cârnați

15 noiembrie 2023

Ingrediente: Într-o cratiță încăpătoare puneți la încins o lingură de ulei. Între timp, tăiați cârnații rondele și adăugați-i în cratiță pentru a se rumeni. Tocați cepele mărunt și adăugați-le peste cârnați alături de sare pentru a se căli. Între timp tocați și morcovii cubulețe mici și amestecați-i cu celelalte ingredient. După 5 minute, când legumele […]

Citește mai mult

Mâncare de praz cu măsline: o rețetă sănătoasă și plină de nutrienți

09 aprilie 2024

În căutarea unor opțiuni culinare sănătoase și delicioase, de cele mai multe ori ne îndreptăm atenția către ingrediente mai puțin obișnuite, dar pline de potențial în ceea ce privește gustul și nutriția. Mâncarea de praz cu măsline este un exemplu perfect, îmbinând aroma dulceagă a prazului cu savoarea bogată a măslinelor pentru a crea o […]

Citește mai mult

Osso Buco în bucătăria ta: Cum să prepari rețeta acasă

17 noiembrie 2023

Nu ne săturăm să-ți tot spunem că bucătăria italiană este o sursă infinită de inspirație pentru cele mai bune preparate, apreciate la nivel internațional. Fie că vorbim despre rețete de pizza de inspirație italiană, fie despre savurosul risotto cu ciuperci sau despre celebrele paste carbonara din bucătăria Italiei, toate ne încântă papilele gustative și sunt preparate excelente care pot umple mesele […]

Citește mai mult

Vinete umplute la cuptor: O opțiune sănătoasă și potrivită pentru întreaga familie

03 august 2023

Fie că ești în căutarea unei rețete noi pentru familia ta sau dorești să adaugi mai multe legume în dietă, acest articol te va ajuta să descoperi o opțiune delicioasă și sănătoasă. Vei afla despre beneficiile consumului de vinete umplute la cuptor și vei descoperi o selecție de ingrediente sănătoase pentru umplutura vinetelor. De asemenea, […]

Citește mai mult

Rețeta asiatică de noodles cu pui și legume

19 august 2024

Rețetele asiatice sunt cunoscute pentru echilibrul lor perfect între arome și texturi. Dacă și ție îți place bucătăria asiatică, atunci cu siguranță te va fascina să descoperi rețeta autentică de noodles cu pui – o emblemă a culturii gastronomice asiatice.  Noodles cu pui și legume reprezintă cu siguranță un deliciu asiatic, care nu numai că […]

Citește mai mult

Porchetta: rețeta italiană de friptură din carne de porc umplută cu ierburi aromate

27 martie 2024

Te pasionează gastronomia italiană și ești dornic să-ți îmbogățești cunoștințele culinare? Ei bine, astăzi îți vom face cunoștință cu rețeta de porchetta, o delicioasă specialitate culinară italiană. Această friptură din carne de porc, aromată intens cu ierburi și condimente, este un festin pentru papilele gustative și o bucurie pentru orice iubitor al mâncărurilor cu carne […]

Citește mai mult

Rețete cu bulgur: idei delicioase pentru prânzuri rapide și hrănitoare

07 august 2025

Ai nevoie de un ingredient care să transforme rapid orice prânz într-o experiență gustoasă și sănătoasă? Bulgurul îndeplinește cu succes acest rol, fiind ușor de gătit și foarte adaptabil. Mulți iubitori de gătit îl aleg pentru că se potrivește atât cu legume proaspete, cât și cu preparate cu carne sau pește.  Dacă vrei să îți […]

Citește mai mult

Rețete de pizza: Cum prepari aluatul și recomandări pentru un gust desăvârșit

28 noiembrie 2022

Dacă te gândești la cele mai apreciate mâncăruri din lume, cu siguranță, lista ar fi incompletă fără faimoasa și populara pizza. Dacă vrei să le faci o surpriză culinară celor dragi, o pizza este întotdeauna o alegere inspirată. Dincolo de a fi un preparat gustos și apetisant, pregătirea ei este simplă și ai posibilitatea de […]

Citește mai mult