Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Prăjitură cu caise proaspete: O delicatesă de vară într-un desert dulce și aromat

Chiar de curând am preparat împreună pe blog o delicioasă prăjitură cu piersici. Și dacă tot am dat startul deserturilor cu fructe de sezon, nouă și caisele ne-au făcut cu ochiul. Cu atât mai mult cu cât poți include aceste fructe gustoase și zemoase într-o serie de prăjituri tip tartă, cheesecake sau pandișpan. Și exact la varianta din urmă ne-am oprit, căci tare ni s-a făcut poftă de un desert pufos și aromat, perfect pentru zilele de vară. 

Drept urmare, dacă și tu ești în căutarea unui desert plin de prospețime și savoare, trebuie să încerci neapărat rețeta de prăjitură cu caise pe care ți-am pregătit-o în rândurile următoare. Și vestea bună este că această prăjitură cu caise se numără printre cele mai simple și rapid de preparat deserturi, având la bază ingrediente comune. Ești gata să prepari un desert rapid, ușor, pufos, dulce și aromat, de sezon? Te lăsăm să citești rețeta pentru a te convinge de cele spuse! 

Ingrediente pentru prăjitura cu caise proaspete 

Așa cum menționam anterior, pentru prepararea prăjiturii de caise după rețeta clasică vei avea nevoie de cele mai simple ingrediente și le vei găsi pe toate în magazinele Profi. Iată care sunt ingredientele pe care le vei necesita pentru o tavă de prăjitură cu caise: 

  • 450 g de caise din gama Proaspete de la noi
  • 300 g de făină din gama Proxi
  • 180 g de zahăr; 
  • 4 ouă medii din gama O&O
  • 250 g de iaurt natural; 
  • 150 ml de ulei de floarea soarelui; 
  • 12 g de praf de copt; 
  • coaja de la 1 lămâie; 
  • un vârf de cuțit de sare. 
Caise

Cum se face prăjitura cu caise după rețeta clasică 

Acum că ai selectat toate ingredientele necesare din gama de produse de la Profi, nu mai rămâne decât să dăm startul acestei delicatese de vară. Iată cum obții o prăjitură cu caise dulce și aromată, perfectă pentru acest sezon! 

Pregătirea ingredientelor pentru prăjitură 

Vom începe această rețetă de desert prin spălarea caiselor. Odată spălate bine, acestea se vor scurge de apă și se vor șterge. Scoate apoi sâmburii caiselor, tăindu-le pe jumătate. Apoi, mai mult de jumătate din cantitatea de caise se va tăia în cubulețe. Caisele rămase vor fi tăiate în feliuțe, pentru a fi folosite ca decor. 

Cum se prepară aluatul pentru prăjitura cu caise? 

Pune într-un vas ouăle, apoi adaugă zahărul și amestecă bine cu mixerul, la viteză medie, până când compoziția își dublează volumul (ca și în cazul checului). Adaugă apoi în compoziție iaurtul și amestecă la prima viteză cu mixerul pentru câteva secunde, pentru a-l încorpora. Când amestecul este omogen se va adăuga și integra în compoziție și uleiul de floarea soarelui. 

Dă pe răzătoare coaja de la o lămâie și adaugă coaja rasă în amestecul preparat. Amestecă ușor la prima viteză cu mixerul pentru câteva secunde, pentru a o încorpora. La final se adaugă treptat făina amestecată cu praful de copt, în timp ce se amestecă cu mixerul la viteză mică pentru a o încopora și pe ea. Adaugă acum și cubulețele de caise în compoziția preparată, încorporându-le în amestec cu ajutorul unei spatule. 

Coacerea prăjiturii cu caise și iaurt 

Tapetează o tavă de copt cu dimensiunile 25×33 cm și adaugă compoziția prăjiturii cu caise în tavă. Aranjează apoi pe deasupra compoziției și feliile de caise pregătite anterior. Dă tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius și lasă prăjitura cu caise să se coacă pentru aproximativ 35 de minute. 

La final poți face testul scobitorii pentru a te convinge că prăjitura cu caise este gata. Lasă apoi prăjitura să se răcească, după care o poți scoate din tavă și poți înlătura hârtia de copt. Porționează prăjitura cu caise în bucăți potrivite, pudreaz-o cu zahăr pudră și servește-o celor dragi! 

Prăjitura cu caise și iaurt

Cum să servești și să păstrezi prăjitura cu caise

Acum, la final de rețetă, ți-am pregătit și câteva sugestii de servire pentru această delicatesă de vară, dar și modalități de a păstra prăjitura cu caise în așa fel încât să-i menții prospețimea și aroma. Iată cum servești și cum păstrezi prăjitura cu caise! 

  • Pentru a servi prăjitura cu caise într-un mod atrăgător, poți alege farfurii și tacâmuri elegante și colorate, care să pună în valoare aspectul delicios al desertului. Poți utiliza farfurii mici pentru a servi porții individuale sau o tavă mare pentru a împărți prăjitura cu caise cu prietenii și familia.
  • Pentru a o decora, poți adăuga o lingură de zahăr pudră sau frișcă pe deasupra, pentru un aspect mai apetisant. De asemenea, poți adăuga câteva felii subțiri de caise proaspete pentru a evidenția gustul delicios al desertului.
  • În ceea ce privește băuturile și garniturile, prăjitura cu caise se potrivește de minune cu o ceașcă de ceai rece, o limonadă proaspătă sau chiar o înghețată de vanilie, care completează perfect gustul dulce și acidulat al caiselor.
  • Pentru a păstra prospețimea și aroma prăjiturii cu caise, este recomandat să o depozitezi într-un recipient închis ermetic și să o păstrezi în frigider. Astfel, vei preveni uscarea și vei ajuta la păstrarea gustului proaspăt al desertului.
  • Prăjitura cu caise poate fi păstrată în frigider timp de aproximativ 3-4 zile, asigurându-te că o acoperi cu folie de plastic sau o pui într-un recipient sigilat pentru a evita absorbția de mirosuri neplăcute.
Servirea pajiturii cu caise si iaurt

Sfaturi pentru cea mai bună prăjitură cu caise 

Așa cum te-am obișnuit, fiecare rețetă de desert și nu numai, vine cu o serie de sfaturi de preparare din partea Profi, pentru a ne asigura că vei obține cele mai gustoase delicii. Iată recomandările noastre pentru prepararea unei rețete de prăjitură cu caise excelente! 

  • Alege ingrediente de calitate pentru prepararea prăjiturii cu caise – pentru a obține o prăjitură cu caise cu gust delicios, este esențial să alegi caise proaspete, coapte și aromate. Caisele cu pulpă fermă și cu un gust dulce-acrișor sunt cele mai potrivite pentru prăjitura cu caise. Acestea vor adăuga o notă de prospețime și un gust intens desertului. În plus, caisele proaspete sunt bogate în nutrienți și vitamine, ceea ce face ca prăjitura să fie și mai sănătoasă.
  • Alege proporțiile potrivite ale ingredientelor – fiecare ingredient contribuie la textura și gustul prăjiturii cu caise. Uleiul conferă prăjiturii o textură friabilă și o aromă bogată. Zahărul și caisele adaugă dulceață și o notă acidulată. Făina asigură o textură fină și aerată a aluatului, iar praful de copt ajută la creșterea prăjiturii. Iaurtul adaugă cremozitate, iar coaja de lămâie oferă un gust aromat și subtil. Combinația corectă și proporțiile potrivite ale acestor ingrediente sunt esențiale pentru a obține o prăjitură cu caise delicioasă și apetisantă.
  • Descarcă-ți aplicația Profi pentru a beneficia de cele mai bun promoții la ingredientele pentru rețeta de prăjitură de caise și alte rețete de deserturi. 
Sfaturi pentru cea mai bună prăjitură cu caise

Prăjitura cu caise proaspete reprezintă un desert de vară ideal, datorită aromei sale delicioase și a fructelor care se găsesc din plin în acest sezon. Te încurajăm să încerci și tu această rețetă de desert dulce și aromat, folosindu-te de sfaturile prezentate în acest articol. Îndulcește-ți vara cu această delicatesă savuroasă!

Articole care se regăsesc în categoria Desert

Tort de morcovi clasic și delicios: Rețeta pas cu pas pentru un desert îmbietor

17 noiembrie 2023

Orice moment fericit din viață merită sărbătorit cu un tort delicios. Și dacă nu ții neapărat să prepari un tort de ciocolată cu această ocazie sau nu ești un fan al tortului diplomat, trebuie să știi că există numeroase rețete de tort care pot transforma mesele festive într-o adevărată sărbătoare. Iar rețeta de tort de morcovi sau carrot […]

Citește mai mult

Ganache de ciocolată: cum să pregătești cea mai simplă cremă pentru torturi și prăjituri

09 aprilie 2024

Ganache-ul de ciocolată, cu textura sa catifelată și gustul intens, reprezintă esența rafinamentului în lumea deserturilor. Această cremă luxuriantă, care se naște dintr-o combinație simplă, dar extraordinar de eficientă, de ciocolată și smântână pentru frișcă, transformă orice tort sau prăjitură într-o operă de artă culinară.  Învățarea pregătirii unui ganache de ciocolată perfect este o abilitate […]

Citește mai mult

Tiramisu: 3 rețete practice, rapide și delicioase

02 martie 2023

Tiramisu este, poate, cel mai celebru desert italienesc. Poate nu un preparat la fel de popular precum pastele carbonara, dar cu siguranță reușește să încânte sufletele tuturor iubitorilor de deserturi din întreaga lume. Și ca mai toate rețetele de deserturi, și rețeta de tiramisu a cunoscut numeroase variații și interpretări, pornind de la rețeta originală […]

Citește mai mult

Rețetă din Bucovina de căpșuni cu smântână și mămăliguță

27 martie 2025

Bucovina este un tărâm al gusturilor autentice, unde tradiția culinară se păstrează vie din generație în generație. Printre preparatele sale inedite, care îmbină simplitatea ingredientelor cu savoarea autentică, se numără și căpșunile cu smântână și mămăliguță. Poate părea o combinație neobișnuită la prima vedere, însă bucovinenii știu că acest amestec de texturi și arome creează […]

Citește mai mult

Dulceață de cireșe tradițională: Rețeta clasică și secrete pentru o textură perfectă

16 noiembrie 2023

Dacă te-ar întreba cineva care sunt fructele tale preferate de sezon, tu ce ai răspunde? Noi nici măcar nu am sta pe gânduri și am răspunde: cireșele! Și, din fericire, chiar și acest final de vară ne oferă din belșug cireșe aromate, de gustul și savoarea cărora ne putem bucura și în sezonul rece, pregătind […]

Citește mai mult

Budincă de orez: un desert ușor și delicios

02 iulie 2025

Îți amintești mirosul cald și reconfortant al unei budinci de orez cu lapte proaspăt scoasă din cuptor, pregătită poate chiar de bunica ta? Acest desert simplu, dar plin de savoare, este o adevărată călătorie în timp, care te duce înapoi la momentele calde ale copilăriei. În continuare, ți-am pregătit o rețetă de budincă de orez […]

Citește mai mult

Rețetă de cornulețe fragede cu nucă

22 decembrie 2022

Știm că vin sărbătorile de iarnă atunci când în bucătărie miroase numai a cozonac cu nucă și din cuptor se ivesc arome de plăcintă cu dovleac, gătită cu dragoste pentru cei dragi. Și dacă tot am adus vorba de nuci, mai știm o rețetă care cu siguranță se număra printre preferatele tale în copilărie: rețeta […]

Citește mai mult

Macaroane cu brânză: mod de preparare și ingrediente necesare

17 ianuarie 2023

Nu știm despre tine, dar nouă tare mult ne place să ne aducem aminte de copilărie prin cele mai savuroase rețete de dulciuri care ne făceau fericiți când eram copii. Și am tot gătit de-a lungul timpului tot felul de delicii, de la plăcintă cu dovleac și prăjitură cu mălai, până la cornulețe cu nucă […]

Citește mai mult

Rețete delicioase de negresă: găsește varianta ideală pentru gustul tău

24 februarie 2025

Puține prăjituri au reușit să cucerească inimile iubitorilor de deserturi la fel de repede precum negresa. Această prăjitură simplă, dar extrem de gustoasă, se regăsește în diverse variante, adaptate gusturilor și preferințelor fiecăruia.  Fie că îți dorești o rețetă clasică de negresă cu ciocolată, o variantă bogată cu nucă sau una de post, perfectă pentru […]

Citește mai mult

Cremșnit: O rețetă ușoară și plină de savoare

16 iunie 2023

În lumea dulciurilor, există unele delicii care transcend timpul și poartă cu ele amintiri dulci și pline de nostalgie. Un astfel de desert este cremșnitul. Această prăjitură irezistibilă s-a bucurat de o popularitate constantă în bucătăria românească, reprezentând un adevărat simbol al savoarei. Cu o rețetă ușoară și cu un gust inconfundabil, cremșnitul încântă și […]

Citește mai mult