Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Cocktailuri cu șampanie pentru o seară strălucitoare de Revelion

Noaptea dintre ani se apropie cu pași repezi și dacă dorești să-ți impresionezi oaspeții în noaptea de Revelion, cocktailurile spumoase și delicioase nu ar trebui să lipsească din meniul serii. Cu alte cuvinte, lista de cumpărături pentru petrecerea de Revelion ar trebui să includă o mulțime de ingrediente care să poată fi folosite pentru prepararea celor mai bune cocktailuri pentru Anul Nou. 

Te întrebi care este secretul unor băuturi sofisticate pentru noaptea dintre ani? Îți dezvăluim doar că ar trebui să te asiguri că ai la frigider câteva sticle de șampanie și multe ingrediente proaspete pe care să le poți combina într-un mod de-a dreptul savuros. Cu alte cuvinte, cocktailurile cu șampanie pot face deliciul serii de Revelion, motiv pentru care te așteptăm în rândurile următoare cu cele mai „strălucitoare” opțiuni pentru o atmosferă cu adevărat festivă. 

Ce băuturi se servesc de Revelion și de ce sunt cocktailurile cu șampanie o alegere populară?

Revelionul este o ocazie specială care cere un festin la fel de special. În timp ce mâncarea joacă un rol important în cadrul acestei sărbători, băuturile nu sunt cu nimic mai prejos. O gamă largă de băuturi sunt servite pentru a sărbători trecerea în noul an. De la vinuri roșii și albe, la whisky-uri rafinate și diverse cocktailuri, selecția este variată și încântătoare. Vinurile sunt adesea preferate pentru mesele festive, în timp ce whisky-ul este adesea ales pentru discuții relaxate. Cocktailurile, pe de altă parte, sunt nelipsite de la petrecerile de Revelion, aducând o notă festivă și colorată evenimentului.

În rândul cocktailurilor, cele cu șampanie sunt o alegere de top pentru Revelion. Popularitatea lor poate fi atribuită unei serii de factori. În primul rând, șampania este adesea asociată cu luxul și sărbătorirea, ceea ce o face potrivită pentru o ocazie atât de importantă ca Revelionul. În al doilea rând, gustul unic și răcoritor al șampaniei o face extrem de apreciată în rețetele de cocktailuri. De asemenea, cocktailurile cu șampanie sunt versatile și se potrivesc cu o varietate de arome, de la fructe la condimente. Și vestea bună este că în colecția de vinuri de la Profi vei găsi o mulțime de sticle de șampanie renumite, care-și pot face loc pe lista de cumpărături pentru Revelion

Cocktailurile cu șampanie nu sunt doar o alegere populară, ci și una cu multiple beneficii. Acestea pot transforma orice eveniment într-o ocazie specială, datorită gustului lor sofisticat și a aspectului lor atractiv. În plus, pot fi personalizate în funcție de preferințele fiecăruia, permițând o selecție variată de rețete. Deja ți-am povestit cum alegi o șampanie bună pentru petrecerea de Revelion, așa că ai toate șansele de a servi invitații cu cocktailuri cu șampanie absolut savuroase. 

În afara cocktailurilor cu șampanie, există și alte băuturi care sunt adesea alese pentru petrecerile de Revelion. Vinul spumant este o altă băutură efervescentă populară, adesea servită ca alternativă la șampanie. Punch-urile de fructe sunt, de asemenea, apreciate pentru gustul lor dulce și răcoritor. În sfârșit, în țările cu ierni reci, băuturile calde, precum vinul fiert, sunt o alegere tradițională pentru sărbătorirea trecerii în noul an.

Cocktailuri cu șampanie pentru Revelion

Cele mai populare cocktailuri cu șampanie pentru Revelion

Atunci când vine vorba de băuturi pentru petreceri incendiare, noi, cei de la Profi, nu ducem niciodată lipsă de inspirație. Vrei să descoperi ce cocktailuri cu șampanie fabuloase poți servi de Anul Nou? Iată care sunt opțiunile care vor încânta toți invitații de la petrecere! 

French 75 – un cocktail cu șampanie perfect de Revelion

French 75 este un cocktail cu o istorie interesantă, de peste 100 de ani. Numele său provine de la un tun folosit în Primul Război Mondial, indicând puterea și impactul său. Acest cocktail combină șampania cu ginul, sucul de lămâie și zahărul. French 75 are un gust acidulat și răcoritor, cu o notă de amărăciune și este unul dintre cele mai populare cocktailuri alcoolice cu gin. Acesta este un cocktail ideal pentru a sărbători începerea noului an. Pentru a prepara un cocktail cu șampanie French 75 vei avea nevoie de: 

  • 30 ml de gin; 
  • 15 ml de suc de lămâie; 
  • 15 ml de sirop de zahăr; 
  • 100 ml de șampanie Vin Veuve Bonneval
  • coajă lungă de lămâie. 

Tot ce ai de făcut este să amesteci bine toate ingredientele într-un shaker, mai puțin șampania și coaja de lămâie. Se toarnă amestecul într-un pahar tip flută, apoi se adaugă și șampania, iar paharul se garnisește cu o coajă de lămâie. 

French 75

Bellini – un „clasic modern” al cocktailurilor cu șampanie

Bellini, un alt cocktail popular cu șampanie, își are originea în Veneția, Italia. Acesta este un cocktail simplu, dar elegant, care combină șampania cu piure de piersici. Bellini are un gust dulce și fructat, cu o notă efervescentă dată de șampanie. A fost creat în anii 1940 de Giuseppe Cipriani, proprietarul celebrului bar Harry’s Bar din Veneția. Bellini este o alegere excelentă pentru o petrecere sofisticată de Revelion și se prepară foarte simplu din: 

  • 60 ml piure de piersici; 
  • 10 ml lichior de piersici; 
  • 10 ml de suc de lămâie; 
  • 60 ml de șampanie sau prosseco; 
  • felii de piersică. 

Toate aceste ingrediente se vor mixa bine într-un shaker și se vor turna în pahare de tip flută, ce vor fi ulterior decorate cu felii proaspete de piersică. Nu vei avea cum să dai greș cu un astfel de cocktail cu șampanie de Revelion! 

Bellini

Mimosa – cocktailul cu șampanie de la Ritz 

Nu aveam cum să nu facem referire și la clasicul și indrăgitul cocktail Mimosa! Acesta este un cocktail rafinat, cu un gust dulce-acrișor, care îmbină perfect șampania cu sucul de portocale. Aroma sa este delicată și proaspătă, iar aspectul său este strălucitor și atractiv. Mimosa este asociată adesea cu brunch-urile de lux și este o alegere populară pentru a sărbători începutul noului an. Cocktailul a fost creat în anii 1920 la Hotelul Ritz din Paris, fiind denumit după floarea de mimosa datorită culorii asemănătoare. Pentru un astfel de cocktail cu șampanie vei avea nevoie de: 

  • 90 ml de vin spumant sau șampanie; 
  • 45 ml de suc de portocale proaspăt stors; 
  • 15 ml de lichior de portocale;
  • felii de portocală. 

Se toarnă într-un pahar de tip flută lichiorul de portocale, urmat de sucul de portocale și, la final, de șampanie. Paharul de cocktail se va decora cu o felie de portocală și se va savura cu poftă în noaptea dintre ani. 

Mimosa

Kir Royal – un cocktail cu șampanie elegant cu lichior de coacăze 

În topul cocktailurilor cu șampanie pentru Revelion se numără și Kir Royale, un cocktail elegant și sofisticat, care poate fi servit la orice eveniment formal. Acesta combină șampania cu lichior de coacăze, având un gust dulce și o culoare profundă. Kir Royale este un cocktail clasic, care își are originea în Burgundia, Franța. Pentru prepararea acestuia vei necesita:

  • 1 linguriță de votcă; 
  • 2 lingurițe de crème de cassis (lichior de coacăze negre); 
  • 90 ml de șampanie sau vin spumant Cuvee Dolette Rose
  • zmeură proaspătă. 

Amestecă votca și lichiorul de coacăze într-un pahar de șampanie, apoi adaugă șampania sau vinul spumant până la umplerea paharului. Decorează paharul cu zmeură proaspătă pentru un efect strălucitor de Revelion! 

Kir Royal

Raspberry Fizz – un cocktail cu șampanie festiv de Revelion

Raspberry Fizz este un cocktail festiv perfect pentru noaptea de Revelion. Cu un gust dulce și o culoare strălucitoare, acest cocktail combină șampania cu lichior de zmeură și suc de lămâie. Raspberry Fizz este un cocktail vesel și plin de viață, care poate adăuga un strop de culoare la orice petrecere. Pentru a-l prepara, ai nevoie de următoarele ingrediente: 

  • 25 ml de lichior de zmeură; 
  • 200 ml de șampanie; 
  • zmeură proaspătă. 

Zdrobește zmerua și adaug-o într-un pahar elegant, apoi adaugă și lichiorul, iar la final șampania. Decorează paharul cu zmeură proaspătă și promitem că toți invitații vor deveni dependenți de acest cocktail cu șampanie apetisant! 

Raspberry-Fizz

Sfaturi pentru servirea cocktailurilor cu șampanie de Revelion

Fără îndoială, servirea unui cocktail cu șampanie este un adevărat ritual care necesită atenție la detalii. Iată recomandările noastre pentru cele mai atractive pahare de cocktailuri pentru seara de Revelion! 

  • Alege paharele potrivite pentru cocktailuri cu șampanie 

Punctul de plecare în acest proces este alegerea paharelor potrivite. Deși pot fi tentante paharele cu forme extravagante, este esențial să alegi un pahar care să păstreze efervescența și să evidențieze aromele – în acest sens, flutele de șampanie sunt cele mai potrivite. Forma paharului poate influența într-adevăr percepția aromei șampaniei.

  • Selectează atent ingredientele pentru cocktailuri 

Cocktailurile cu șampanie sunt adesea o alegere preferată pentru a sărbători trecerea în noul an. Pentru a crea cocktailuri cu șampanie de excepție, este esențială o selecție atentă a ingredientelor. În primul rând, alege o șampanie de calitate. Fructele proaspete pentru sucuri sau garnituri sunt, de asemenea, un must-have, iar lichiorurile pot adăuga o notă distinctivă fiecărui cocktail.

  • Urmează instrucțiunile de preparare a cocktailurilor cu șampanie

În ceea ce privește metodele de preparare a cocktailurilor cu șampanie, fiecare rețetă are propriile instrucțiuni de urmat. Pregătirea paharelor este primul pas, urmat de amestecarea ingredientelor în proporțiile exacte. Adăugarea garniturilor finale contribuie la prezentarea artistică a cocktailului. 

  • Nu-ți fie teamă să experimentezi cu variații are rețetelor de cocktailuri 

Variațiile de rețete pentru cocktailurile cu șampanie sunt infinite. Fie că adaugi noi arome sau ingrediente, schimbi proporțiile sau înlocuiești anumite ingrediente, fiecare variație poate crea un cocktail unic. De pildă, poți încerca să înlocuiești șampania cu un Prosecco de calitate în cocktailul Bellini menționat anterior pentru a-i conferi o notă italiană autentică.

  • Ai în vedere temperatura de servire a unui cocktail cu șampanie

O altă particularitate a servirii cocktailurilor cu șampanie se referă la temperatura de servire. Pentru a te bucura de aromele complexe ale șampaniei, aceasta trebuie să fie bine răcită, ideal fiind să fie ținută la frigider cel puțin 3-4 ore înainte de servire. Și aici, știința confirmă intuiția: șampania la o temperatură mai scăzută produce mai multe bule, ceea ce poate îmbunătăți percepția aromelor.

  • Decorează paharele de cocktail într-un mod apetisant 

Decorarea paharelor nu este doar o chestiune estetică, ci poate adăuga un plus de eleganță și sofisticare. Fructele proaspete, precum fructele de pădure sau feliile de citrice, sau chiar frunzele de mentă pot fi folosite pentru a adăuga culoare și aromă. Această tehnică, cunoscută sub numele de garnisire, este utilizată pe scară largă în barurile de top din lume. 

  • Adaugă la final șampania în cocktailuri 

În ceea ce privește ordinea adăugării ingredientelor, există un consens în rândul experților: șampania este adăugată ultima, după celelalte ingrediente. Aceasta ajută la amestecarea băuturii și la păstrarea efervescenței șampaniei.

Servire Cocktailuri cu șampanie

Ești pregătit pentru o seară strălucitoare de Revelion? Suntem siguri că, înarmat cu aceste idei minunate de cocktailuri cu șampanie, vei reuși să creezi o atmosferă incendiară în noaptea dintre ani și îi vei surprinde pe toți cei prezenți cu atuurile tale de barman. Indiferent de alegerea în materie de băuturi pentru Revelion, magazinul Profi te așteaptă cu cele mai diverse ingrediente pentru cocktailuri cu șampanie savuroase. Întâmpină 2024 cu un astfel de cocktail și dă startul distracției de Anul Nou!

Mai multe idei practice pentru tine

Tradiții, obiceiuri și superstiții românești de Paște

19 aprilie 2023

Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine. Indiferent de regiunea, Învierea Domnului aduce cu sine tradiții și obiceiuri de Paște dintre cele mai diverse, transmise din generație în generație. Și aici nu vorbim doar despre vopsitul ouălor, despre pască și preparate din carne de miel, ci despre multe alte tradiții care sunt bine […]

Citește mai mult

Curățenia generală: Sfaturi utile, greșeli de evitat și produse recomandate

16 noiembrie 2022

Orice persoană își dorește o locuință curată și ordonată, învăluită într-o atmosferă caldă și primitoare. Curățenia nu este importantă doar din punct de vedere estetic, ci și al sănătății, deoarece acarienii, alergenii, microbii și germenii se înmulțesc rapid într-un mediu plin de praf și mizerie, ceea ce poate duce la afecțiuni grave de sănătate. Pentru […]

Citește mai mult

Idei de cadouri de Crăciun pentru cei dragi

22 decembrie 2022

Suntem în plin sezon de sărbători și știm cu toții ce înseamnă acest lucru: ore întregi petrecute în magazine în goana după cele mai frumoase cadouri de Crăciun, menite să aducă un zâmbet larg pe chipul celor dragi. Perioada sărbătorilor se numără printre cele mai potrivite momente pentru a le arăta oamenilor din jurul tău […]

Citește mai mult

Asocierea vinului cu preparatele culinare: reguli de bază

18 ianuarie 2023

Atunci când vine vorba despre asocierea vinului cu preparatele culinare din meniu, există două categorii de persoane: cele care aleg sortimentele de vin la întâmplare, în funcție de intuiție și preferințele personale, și cele care iau în considerare toate aspectele pentru a alege acel tip de vin adecvat preparatului din farfurie. Nu este nicidecum un […]

Citește mai mult

Cum se face un ou poșat perfect: sfaturi și trucuri de care să ții cont

09 aprilie 2024

În căutarea perfecțiunii culinare, oul poșat se situează adesea în topul provocărilor pentru mulți entuziaști ai gătitului. Aparent simplu, dar de fapt o adevărată artă, realizarea unui ou poșat perfect este o dovadă de măiestrie în bucătărie. De la albușul fin și mătăsos, până la gălbenușul cremos și lichid, oul poșat nu este doar un […]

Citește mai mult

Cum să prepari prăjitura Cușma lui Guguță: rețeta pas cu pas

11 iulie 2024

Niciodată nu am zis „nu” vreunui desert și când vei vedea ce surpriză ți-am pregătit în acest articol, cu siguranță și ție îți va veni destul de greu să poți spune pas unui astfel de deliciu. Este vorba despre prăjitura Cușma lui Guguță, unul dintre cele mai iubite deserturi din bucătăria moldovenească.  Cu o istorie […]

Citește mai mult

Lista de cumpărături pentru grătar: Ghid util și recomandări

16 noiembrie 2022

Sezonul grătarelor pare că a ajuns la final odată cu sfârșitul verii, însă avem o veste bună pentru iubitorii preparatelor la grătar: vremea se anunță în continuare la fel de frumoasă! Și la așa zile însorite, cu siguranță, deja te gândești la un grătar apetisant în mijlocul naturii, alături de cei dragi. Înainte de a […]

Citește mai mult

Povestea Crăciunului: Originea sărbătorii și semnificația sa

07 decembrie 2023

Nici bine nu a venit luna decembrie, că deja ne gândim la aranjarea mesei de Crăciun și la decorarea casei pentru un Crăciun ca-n povești. Și nu este deloc de mirare, dat fiind că sărbătoarea Crăciunului este sinonimă cu sezonul cadourilor, timpul de calitate petrecut alături de familie și prieteni, preparate delicioase și, desigur, Moș Crăciun! Toată veselia din […]

Citește mai mult

Lista de rechizite școlare pentru clasa zero: Ghid complet

18 ianuarie 2023

Să cumperi rechizite pentru prichindelul tău care va începe în curând clasa pregătitoare sau clasa 0, așa cum mai este numită, cu siguranță este un moment plin de emoție, care este posibil să te și deruteze, în egală măsură. Clasa 0 deja reprezintă o nouă etapă în viața micuțului tău preșcolar, așa că poate nu […]

Citește mai mult

Cum să conservi sfecla roșie pentru iarnă: sfaturi și trucuri pentru o conservare perfectă

13 decembrie 2024

Vrei să te pregătești pentru iarnă? Atunci știm cu toții că o conservă în plus pe raftul din cămară nu poate decât să însemne un alt deliciu la mesele din sezonul rece. Un astfel de deliciu este și sfecla roșie la borcan și dacă ești fan salată de sfeclă roșie cu hrean, cu siguranță te va […]

Citește mai mult