Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Crispy de pui: rețete rapide și gustoase pentru întreaga familie

Îți place să savurezi un crispy de pui crocant, suculent și plin de savoare, dar crezi că e greu să-l prepari acasă? Ei bine, te înșeli! Cu câteva ingrediente simple și tehnici rapide, poți aduce gustul de fast-food în propria bucătărie, fără prea mult efort. Fie că vrei să pregătești o cină rapidă pentru familie sau să impresionezi musafirii, rețetele de crispy de pui sunt soluția perfectă. 

Și pentru că ne dorim să-ți încânți familia cu un crispy de pui delicios, îți vom arăta cum să faci crispy de pui în mai multe variante, de la rețeta clasică la opțiuni mai sănătoase sau picante, toate gata în timp record. Iată cât este de simplu să prepari crispy strips de pui! 

Ingrediente de bază pentru rețete de crispy de pui

Indiferent de rețeta aleasă, ai nevoie de câteva ingrediente esențiale, pe care le găsești ușor la în orice magazin Profi. Iată ce trebuie să ai la îndemână:

  • piept de pui sau pulpe dezosate – alege carne de la Ferma din Deal pentru o calitate superioară și un gust autentic (mulți aleg pieptul de pui file sau pulpele dezosate fără piele, deoarece oferă atât suculență); 
  • făină albă – baza pentru crusta crocantă; 
  • ouă – recomandăm ouăle de la Profi pentru prospețime garantată; 
  • pesmet sau fulgi de porumb – pentru textura extra-crocantă; 
  • condimente – sare, piper, boia, usturoi granulat sau alte arome; 
  • ulei pentru prăjit – ideal ulei de floarea-soarelui (din gama Proxi); 
  • ingrediente opționale – sosuri picante, miere sau ierburi uscate pentru variații.

Aceste ingrediente de bază sunt disponibile în gama de produse Profi, astfel încât să îți fie ușor să te apuci de gătit.

ingrediente pentru retete de crispy de pui pe masa de lemn

Tehnici simple de preparare pentru pui crocant

Cum se face crispy de pui perfect? Secretul stă în câteva tehnici simple care garantează o crustă crocantă și un interior suculent. Începe prin a tăia carnea în bucăți uniforme – fie fâșii, fie bucăți mai mari, în funcție de rețetă.

Un truc la îndemână este să marinezi puiul înainte, pentru minim 30 de minute, într-un amestec de lapte, iaurt sau chiar un sos ușor picant. Astfel carnea devine mai fragedă, iar aroma se intensifică. Pentru detalii despre condimente și marinadă vezi ghidul condimentelor pentru carne de la Profi!

Poți prepara crispy de pui folosind una dintre metodele următoare: prăjire rapidă, coacere la cuptor sau air fryer. Te ajută să alegi în funcție de timp și preferințe. Prăjirea rapidă la 180°C, timp de câteva minute, conferă crustei textura dorită. Pentru un preparat mai sănătos, optează pentru cuptor, la 200°C, 20 de minute. Gătirea la air fryer reduce cantitatea de ulei, păstrând crusta crocantă.

Un alt truc este să te asiguri că uleiul este bine încins (aproximativ 170-180°C) înainte de a prăji puiul, pentru a evita absorbția excesivă de ulei. Dacă preferi să gătești la cuptor, setează-l la 200°C și folosește o tavă cu grătar pentru a permite aerului să circule. Inspiră-te și din rețeta de șnițele din piept de pui pane pentru o tehnică de bază!

crispy de pui pe gratar de bucatarie cu boluri de sos

Rețete rapide de crispy de pui

Când timpul e limitat, dar vrei un preparat care să încânte pe toată lumea, rețetele rapide de crispy de pui sunt alegerea ideală. Mai jos, îți prezentăm câteva variante delicioase, de la clasic la picant, care se potrivesc oricărei ocazii. Toate sunt ușor de preparat și folosesc ingrediente pe care le găsești în noul Profi.

Crispy de pui după rețeta clasică

Nimic nu întrece gustul unui piept de pui pane crocant, pregătit după rețeta clasică. Această versiune e perfectă pentru o masă rapidă și adorată de copii. Vei avea nevoie de: 

  • 500 g piept de pui dezosat
  • 2 ouă
  • 100 g făină
  • 150 g pesmet
  • 1 linguriță boia dulce
  • sare, piper după gust
  • ulei pentru prăjit

Pași de preparare

  1. Taie pieptul de pui în fâșii sau bucăți subțiri.
  2. Condimentează carnea cu sare, piper și boia.
  3. Pregătește trei castroane: unul cu făină, unul cu ouă bătute și unul cu pesmet.
  4. Trece fiecare bucată de pui prin făină, ou, apoi pesmet.
  5. Încinge uleiul într-o tigaie și prăjește bucățile de pui 3-4 minute pe fiecare parte, până devin aurii.
  6. Scoate-le pe un șervet de hârtie pentru a elimina excesul de ulei.

Crispy strips cu fulgi de porumb

Dacă vrei o crustă extra-crocantă, încearcă rețeta de crispy strips cu fulgi de porumb. Vezi pe blogul Profi cum să prepari nuggets de pui pentru extra inspirație! Pentru această rețetă de crispy strips ai nevoie de: 

  • 400 g piept de pui
  • 2 ouă
  • 150 g fulgi de porumb (fără zahăr), zdrobiți
  • 1 linguriță usturoi granulat
  • sare, piper
  • ulei pentru prăjit

Pași de preparare

  1. Taie puiul în fâșii lungi și subțiri.
  2. Condimentează cu sare, piper și usturoi granulat.
  3. Bate ouăle într-un castron și zdrobește fulgii de porumb într-un altul.
  4. Trece fâșiile de pui prin ou, apoi prin fulgi de porumb.
  5. Prăjește-le în ulei încins timp de 3-5 minute pe fiecare parte.
  6. Servește-le calde, cu un sos la alegere.
crispy strips cu fulgi de porumb pe farfurie alaturi de cartofi la cuptor

Crispy de pui picant cu sos barbeque

Pentru iubitorii de arome intense, această rețetă de crispy de pui picant cu sos barbeque este un adevărat deliciu. Poți găsi inspirație și în rețeta de piept de pui Kiev pentru o variantă mai sofisticată. Pentru a găti acest pui crispy, ai nevoie de: 

  • 500 g piept de pui
  • 2 ouă
  • 100 g făină
  • 150 g pesmet
  • 1 linguriță boia iute
  • 1 linguriță sos iute
  • 3 linguri sos barbeque
  • sare, piper
  • ulei pentru prăjit

Pași de preparare

  1. Taie puiul în bucăți și condimentează cu sare, piper și boia iute.
  2. Amestecă sosul iute cu ouăle bătute.
  3. Trece bucățile de pui prin făină, ou cu sos iute, apoi pesmet.
  4. Prăjește-le 4-5 minute pe fiecare parte în ulei încins.
  5. După prăjire, unge bucățile cu sos barbeque și servește-le imediat.

Rețetă de pui crispy la cuptor

Dacă preferi o variantă mai sănătoasă, această rețetă de crispy de pui la cuptor e perfectă și poți obține cea mai gustoasă crustă crocantă, chiar și fără prăjire. Ai nevoie de următoarele ingrediente: 

  • 500 g piept de pui
  • 2 ouă
  • 150 g pesmet panko
  • 1 linguriță oregano uscat
  • 1 linguriță boia dulce
  • sare, piper
  • spray cu ulei de măsline

Pași de preparare

  1. Preîncălzește cuptorul la 200°C și tapetează o tavă cu hârtie de copt.
  2. Taie puiul în fâșii și condimentează cu sare, piper, boia și oregano.
  3. Trece bucățile prin ou bătut, apoi prin pesmet panko.
  4. Așează fâșiile pe tavă, stropește-le cu spray de ulei și coace-le 20-25 de minute, întorcându-le la jumătatea timpului.
  5. Servește-le cu o garnitură la alegere.
pui crispy pe hartie de copt in tava de cuptor

Sosuri și garnituri care completează crispy-ul de pui 

Un crispy de pui devine și mai savuros cu sosurile și garniturile potrivite. Poți găsi idei de sosuri pentru fripturi care să completeze perfect preparatul. Iată câteva sugestii! 

  • Sos de maioneză cu usturoi: simplu și cremos, ideal pentru crispy strips.
  • Sos barbeque: dulce-acrișor, perfect pentru varianta picantă.
  • Sos de iaurt cu mărar: lejer și răcoritor, excelent pentru puiul la cuptor.
  • Sos de maioneză cu ardei copt: perfectă pentru a însoți crispy-ul de pui. 

Pe lângă acestea, servește crispy-ul alături de:

  • cartofi wedges sau prăjiți; 
  • legume coapte (dovlecei, morcovi, ardei);
  • salată cu roșii, castraveți sau varză. 

Vrei să asociezi băutura perfectă? Recomandăm un vin alb sec sau limonadă de casă, iar pentru cineva care preferă alternative, ice tea sau o bere răcoritoare sunt potrivite.

crispy de pui servite pe tocator din lemn alaturi de sos barbeque

Trucuri pentru un crispy de pui reușit 

Ca să obții un crispy de pui perfect de fiecare dată, iată câteva trucuri esențiale! 

  • Pregătește carnea cu o zi înainte, taie și marinează, apoi păstrează la rece până la gătire.
  • Implică toți membrii familiei la alegerea crustei sau sosului preferat, ca să transformi gătitul într-o activitate plăcută.
  • Alege condimentele după pofta zilei: rozmarin, cimbru, boia afumată sau curry pot schimba complet gustul.
  • Nu supraîncărca tava sau tigaia — fiecare bucată de pui are nevoie de spațiu pentru a se rumeni uniform.
  • Asigură-te că uleiul pentru prăjit este bine încins, pentru a evita o crustă uleioasă. 
  • Pentru o masă mai sănătoasă, folosește cuptorul sau air fryer-ul.

Crispy de pui este un preparat delicios, iubit de toată familia, care poate fi adaptat în funcție de preferințe și timpul disponibil. Fie că alegi rețeta clasică, varianta cu fulgi de porumb, una picantă sau cea la cuptor, rezultatul va fi mereu delicios. Cu ingrediente simple de la noul Profi și câteva trucuri, vei transforma cina într-o experiență de neuitat. Încearcă una dintre rețetele de mai sus și spune-ne în comentarii care a fost preferata ta!

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Ciorbă de perișoare: Pași de preparare

28 noiembrie 2022

Dintre toate rețetele lor tradiționale, românii apreciază cel mai mult ciorbele. Nu e de mirare, așadar, că există câteva rețete consacrate ale acestor preparate în țara noastră, rețete fără de care bucătăria românească este de neconceput; ciorba de burtă, ciorba de văcuță și ciorba de perișoare, alături de alte zemuri aromate se numără cu siguranță […]

Citește mai mult

Papricaș de pui: o rețetă tradițională ungurească

19 august 2024

Bucătăria ungurească ne-a demonstrat întotdeauna că este una plină de arome, motiv pentru care gastronomia românească a împrumutat multe rețete de aici de-a lungul timpului. Printre acestea se numără și gulașul de porc, o rețetă pe care am prezentat-o nu demult pe blog. Nu despre gulaș ne dorim să-ți vorbim însă astăzi, ci despre papricașul de […]

Citește mai mult

Ciorbă de hribi: Rețeta esențială pentru sezonul rece

20 noiembrie 2023

Atunci când vine vorba de preparate care să ne încălzească sufletul în sezonul rece, primele care ne vin în minte sunt ciorbele. Fie că vorbim despre ciorba de văcută, delicioasa ciorbă de pui sau alte câte și mai câte rețete savuroase, acestea sunt mâncăruri nutritive, care reușesc să ne asigure un aport de nutrienți atât de necesar în […]

Citește mai mult

Fasole cu cârnați

15 noiembrie 2023

Ingrediente: Într-o cratiță încăpătoare puneți la încins o lingură de ulei. Între timp, tăiați cârnații rondele și adăugați-i în cratiță pentru a se rumeni. Tocați cepele mărunt și adăugați-le peste cârnați alături de sare pentru a se căli. Între timp tocați și morcovii cubulețe mici și amestecați-i cu celelalte ingredient. După 5 minute, când legumele […]

Citește mai mult

Escalop de porc la tigaie: trucuri pentru o carne suculentă și o experiență culinară de neuitat

23 septembrie 2024

Îți place carnea de porc la fel de mult cum ne place și nouă? Atunci cu siguranță te vei bucura să afli că pe lângă clasica friptură de porc, mușchiulețul de porc la cuptor și alte rețete delicioase cu carne de porc postate pe blogul nostru, astăzi venim cu o nouă propunere culinară: escalop de porc la […]

Citește mai mult

Rețeta clasică de papricaș de porc cu găluște: pași simpli pentru un preparat tradițional

11 decembrie 2024

Bucătăria noastră tradițională este plină de delicii, iar papricașul de porc cu găluște este unul dintre cele mai iubite preparate. Dacă vrei să pregătești un preparat cu influențe ungurești, arome autentice și gusturi bogate, papricașul de porc cu găluște este alegerea perfectă. Noi am mai gătit împreună și papricaș de pui, cu un gust la […]

Citește mai mult

Paste cu pui si sos alb: o alegere perfectă pentru o cină rapidă

19 august 2024

Într-o lume în care ritmul alert al vieții ne lasă adesea puțin timp pentru a ne bucura de mâncăruri gătite acasă, rețetele rapide și gustoase sunt adevărate comori. Pastele cu pui și sos alb reprezintă una dintre aceste comori culinare, oferindu-ne o masă delicioasă și hrănitoare în doar câteva minute.  Această combinație clasică nu numai […]

Citește mai mult

Rețeta clasică de lasagna: Un festin italian de arome și straturi suculente

21 august 2023

Atunci când vine vorba de bucătăria italiană, ideile de rețete delicioase par să nu aibă un început și un sfârșit. Și mai ales atunci când ne referim la rețete de pizza și paste cu un gust desăvârșit! De la celebrele paste carbonara, la cele mai diverse sortimente de pizza, este greu să reușești să-ți pui pofta […]

Citește mai mult

Ficăței de pui cu ceapă la tigaie: rețeta pas cu pas

17 ianuarie 2023

Suntem siguri că dacă deja ai parcurs o parte din rețetele noastre de pe blog ai observat că ne plac la nebunie rețetele cu pui, de la frigărui de pui și până la aripioare de pui la cuptor. Ei bine, la fel de apetisante pentru noi sunt și organele de pui, în special ficățeii, așa […]

Citește mai mult

Ciorbă de porc: Pași de preparare și recomandări pentru un gust apetisant

07 decembrie 2022

Gospodarii știu că odată cu tăierea porcului de Ignat se dă startul unei serii de preparate pe bază de carne de porc, gustoase și apetisante, din care să se înfrupte toți pofticioșii de Sărbători. Caltaboș, lebăr, cârnați de casă, sarmale, carne de porc la borcan sau ceafă de porc la cuptor sunt delicii pe care […]

Citește mai mult