Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Mușchiuleț de porc la cuptor: 5 secrete pentru a obține o friptură fragedă

Nu știm care sunt preferințele tale în materie de carne, dar nouă ne place tare mult carnea de porc. Nu degeaba am gătit împreună de-a lungul timpului cele mai diverse rețete pe bază de carne de porc: de la scăriță de porc și ceafă de porc, până la tochitură de purcel și ciorbă de porc apetisantă. Se poate spune, așadar, că am dezvoltat o pasiune pentru prepararea cărnii de porc în moduri absolut savuroase, așa că vom continua cu aceste rețete și îți vom propune astăzi mușchiuleț de porc la cuptor.

Și nu orice rețetă, ci una în care îți vom dezvălui toate secretele de preparare ale unui mușchi de porc la cuptor. Și spunem asta pentru că mușchiulețul de porc este o carne foarte slabă și sensibil de gătit. Cu alte cuvinte, dacă nu te pricepi să-l gătești, vei avea toate șansele să transformi o bucățică fragedă de porc într-una ațoasă și lipsită de gust. Cea mai corectă modalitate este aceea de a învăța să gătești mușchiulețul de porc fără a-i distruge calitățile. Și asta te vom ajuta să faci în rândurile următoare, așa că iată cum poți prepara și tu un mușchi de porc la cuptor, fraged și aromat!

Ingrediente pentru mușchiuleț de porc la cuptor

Din lista de ingrediente pe care urmează să ți-o prezentăm în rândurile următoare, vei obține aproximativ patru porții de mușchiuleț de porc la cuptor. Vestea bună este că le vei găsi pe toate în gama de produse de la Profi, așa că te poți îndrepta deja spre cel mai apropiat magazin Profi pentru cumpărături. Pentru un mușchi de porc după rețeta clasică, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

Cum prepari mușchiuleț de porc după rețeta clasică

Ai fost deja la supermarket și ai cumpărat toate ingredientele de care ai nevoie pentru prepararea acestei rețete cu mușchi de porc? Atunci, în mod cert, te-ai pregătit să dăm startul cele mai gustoase rețete de mușchiuleț de porc la cuptor. Descoperă în continuare etapele de preparare ale unui mușchiuleț fraged la cuptor!

Pregătirea mușchiului de porc

La fel ca orice alt tip de carne ce urmează a fi preparată la cuptor, mușchiul de porc se va scoate din frigider cu minim o oră înainte de a da startul rețetei pentru a ajunge la temperatura camerei. Apoi, cu un cuțit ascuțit, se vor îndepărta membranele albe de la suprafața cărnii de porc. Acum că mușchiul de porc este pregătit pentru gătire, să continuăm cu prepararea acestuia!

Rumenirea mușchiulețului de porc

Pornește cuptorul și setează-l la 190 de grade Celsius, neventilat, sau la 180 de grade Celsius, cu ventilație. Între timp, condimentează bine mușchiul cu sare și cu piper pe întreaga suprafață. Încinge apoi o tigaie la foc iute, adaugă uleiul, lasă-l să se încingă și adaugă carnea de porc în tigaie. Rumenește rapid mușchiulețul de porc la tigaie, timp de câteva minute, pe toate părțile.

Gătirea mușchiulețului de porc la cuptor

Odată ce mușchiulețul de porc a fost bine rumenit, dă tigaia în care a fost rumenit la cuptor. Dacă tigaia are mânere din plastic, pune mușchiul de porc într-o tavă de cuptor, având grijă să scurgi peste acesta și lichidul format în timpul rumenirii în tigaie. Pentru gramajul ales de noi (800 de grame), mușchiulețul va sta la cuptor aproximativ 20 de minute sau până acesta ajunge la gradul de gătire dorit.

Odihnirea cărnii de porc la cuptor

După ce a fost gătit suficient, scoate mușchiulețul de porc din cuptor și lasă-l în tavă să se odihnească, timp de 10 minute. Opțional, poți adăuga peste mușchiul de porc și 30 de grame de unt, în bucățele mici, alături de 1-2 căței de usturoi zdrobiți, rămurele de cimbru și alte condimente. Apoi, va putea fi servit cu poftă!

muschiulet de porc cu cartofi la cuptor

Servirea acestui preparat din carne de porc la cuptor

După ce s-a odihnit, taie mușchiulețul de porc în felii grosuțe și servește-l cald, alături de garnitura preferată și o salată la alegere. De pildă, poți servi mușchiuleț de porc la cuptor cu legume sau poți savura mușchiul de porc la cuptor cu un sos pentru friptură, în funcție de preferințele tale culinare. Desigur, nu ai cum să spui nu nici la o garnitură din piure de cartofi, alături de o delicioasă salată de ardei copți.

Opțiunile de servire ale acestui deliciu culinar sunt numeroase și țin de gusturile tale și de inspirația de moment. Încearcă mușchiul file de porc și cu o porție de cartofi la cuptor, alături de gogoșari în oțet, preparați în casă.

Aromele vor fi extraordinare!

5 secrete pentru un mușchi de porc fraged

Așa cum am promis anterior, îți vom enumera în rândurile următoare și secretele de preparare ale mușchiulețului de porc la cuptor. Pe multe dintre acestea le poți deduce din etapele de preparare mai sus menționate, însă mai există câteva detalii care vor face diferența în rezultatul final al rețetei. Iată ce secrete de preparare trebuie să cunoști:

1. Lasă întotdeauna carnea să ajungă la temperatura camerei

Așa cum am menționat și în rândurile anterioare, mușchiul de porc trebuie să fie scos din frigider înainte cu o oră de a fi gătit la cuptor, așa cum se întâmplă și în cazul oricărui alt tip de carne ce urmează a fi friptă.

2. Îndepărtează membrana albă de la suprafața mușchiului

Cu ajutorul unui cuțit ascuțit, va trebui să îndepărtezi membranele albe și dure de la suprafața cărnii. Dacă nu vei îndepărta țesutul conjunctiv, mușchiulețul de porc riscă să se deformeze în timpul gătirii. Mai mult decât atât, membranele sunt destul de greu masticabile și au o textură ușor neplăcută. Cu toate acestea, ai grijă să nu pătrunzi în carne și să elimini doar ceea ce nu dorești.

3. Pune accent pe procesul de rumenire a cărnii

Procesul de rumenire a mușchiulețului de porc la tigaie nu este unul opțional. Acesta este important și pentru gătirea acestei cărni de porc, dar și pentru gust. Crusta care se formează la suprafața alimentelor rumenite este consecința unor transformări ale proteinelor, atunci când sunt expuse la temperaturi înalte. Prin urmare, acestea dezvoltă proprietăți gustative deosebite și oferă aromă preparatului final.

4. Gătește mușchiulețul de porc la temperatura potrivită

Am menționat la prepararea rețetei de mușchiuleț de porc la cuptor temperatura optimă la care poți găti această carne. Acum, mai există un artificiu la care poți apela pentru a te asigura că mușchiul de porc este gata de a fi servit: măsurarea temperaturii interne cu un termometru cu citire instantanee. Dacă mușchiulețul de porc a ajuns la temperatura internă de 62 de grade Celsius, înseamnă că este perfect gătit. Ține cont de faptul că mușchiul de porc este o carne slabă care nu are grăsime pentru a-l menține suculent, așa că nu trebuie gătit în exces.

5. Lasă mușchiul de porc să se odihnească

Odihna cărnii este esențială pentru un preparat final excepțional. Așadar, lasă întotdeauna mușchiul de porc să se odihnească pentru 10 minute, odată scos de la cuptor. În timpul acestei perioade de odihnă, poți să întorci mușchiulețul de câteva ori și să-l stropești din când în când cu sosul aromat format din unt, cimbru și usturoi.

muschiulet de porc

Și…mai avem un secret pentru tine, dacă-l putem numi așa: descarcă-ți aplicația Profi, pentru a beneficia de cele mai bune promoții la ingredientele pentru rețeta de mușchiuleț de porc la cuptor. Alege și un vin excepțional din colecția de vinuri de la Profi, de preferat unul sec, roșu, care să se potrivească de minune cu ceea ce vă așteaptă în farfurii!

Articole care se regăsesc în categoria Cina

Plăcintă cu urdă și mărar: rețeta perfectă pentru un gust autentic românesc

11 aprilie 2025

Îți dorești să aduci în bucătăria ta un gust autentic românesc, care să-ți amintească de mesele calde de la țară sau de mâinile pricepute ale bunicii? Atunci plăcinta cu urdă și mărar este alegerea perfectă pentru tine! Acest preparat tradițional combină simplitatea ingredientelor cu o aromă bogată, care te va cuceri de la prima îmbucătură.  […]

Citește mai mult

Tocăniță de năut cu legume: O rețetă ușoară și delicioasă pentru o masă sănătoasă

26 ianuarie 2024

Într-o lume în care tendința este de a mânca sănătos și de a ne bucura de rețete gustoase și ușor de preparat, tocănița de năut cu legume se prezintă ca o opțiune ideală. Noi, cei de la Profi, știm că gătitul este o artă, iar descoperirea de rețete delicioase și sănătoase poate transforma simplul act al […]

Citește mai mult

Ficăței de pui cu ceapă la tigaie: rețeta pas cu pas

17 ianuarie 2023

Suntem siguri că dacă deja ai parcurs o parte din rețetele noastre de pe blog ai observat că ne plac la nebunie rețetele cu pui, de la frigărui de pui și până la aripioare de pui la cuptor. Ei bine, la fel de apetisante pentru noi sunt și organele de pui, în special ficățeii, așa […]

Citește mai mult

Cartofi gratinați la cuptor: rețeta ideală pentru o masă delicioasă

11 aprilie 2025

Îți dorești o masă savuroasă, simplă și care să impresioneze pe toată lumea? Atunci trebuie să încerci cartofii gratinați la cuptor, un preparat clasic ce combină gustul bogat al cartofilor cu cremozitatea smântânii și aroma intensă a cașcavalului topit. Această rețetă de cartofi gratinați la cuptor este perfectă pentru o cină de familie, un prânz […]

Citește mai mult

Top 5 rețete delicioase de supă cremă de legume

03 noiembrie 2022

O supă cremă de legume este întotdeauna o idee bună, mai ales în momentele în care nu ai prea mult timp la dispoziție de petrecut în bucătărie. Sățioasă și bogată în vitamine, minerale și alți nutrienți importanți pentru organism, supa cremă de legume este, pe deasupra, și un adevărat deliciu culinar, extrem de ușor de […]

Citește mai mult

Fasole verde cu usturoi: Rețeta simplă și gustoasă pentru o garnitură sănătoasă

12 iulie 2023

Ești în căutarea unei garnituri sănătoase și delicioase pe perioada verii? Nu-i de mirare că acum, în sezonul cald, preferi să servești preparate mai ușoare, pe bază de legume și să ocolești pe cât se poate de mult carnea. Cu atât mai mult pe parcursul zilei, când temperatura este foarte mare și parcă nu ți-ar […]

Citește mai mult

Rețete de pizza: Cum prepari aluatul și recomandări pentru un gust desăvârșit

28 noiembrie 2022

Dacă te gândești la cele mai apreciate mâncăruri din lume, cu siguranță, lista ar fi incompletă fără faimoasa și populara pizza. Dacă vrei să le faci o surpriză culinară celor dragi, o pizza este întotdeauna o alegere inspirată. Dincolo de a fi un preparat gustos și apetisant, pregătirea ei este simplă și ai posibilitatea de […]

Citește mai mult

Ciorbă de roșii cu orez: O rețetă ușoară și plină de prospețime

20 noiembrie 2023

Ești în căutarea unei rețete rapide, delicioase și pline de prospețime? Atunci o rețetă gustoasă de ciorbă tradițională sigur va reuși să-ți încânte simțurile. Doar ne știi, iubim rețetele de ciorbă! Tocmai din acest motiv te-am și încântat de-a lungul timpului cu ciorbe delicioase, care mai de care mai apetisante și mai nutritive. De la ciorbă […]

Citește mai mult

Paste carbonara: top 3 rețete simple și gustoase

18 ianuarie 2023

Nu știm cum se face că, deși iubim la nebunie bucătăria italiană, nu am reușit să te surprindem până acum decât cu câteva rețete de pizza, atât de iubite de italieni, dar și de către noi, românii. Așa că ne dorim să ne revanșăm astăzi cu unele dintre cele mai populare și mai îndrăgite rețete […]

Citește mai mult

Orez cu ciuperci: 3 rețete simple și gustoase

28 noiembrie 2022

Înainte de perioada sărbătorilor, în care ne vom bucura de mese îmbelșugate cu fripturi, piftie și cozonac, majoritatea dintre noi ținem post. Însă acest lucru nu înseamnă că mâncarea din postul Crăciunului trebuie să fie mai puțin gustoasă sau mai săracă în substanțe nutritive. Din contră, există o mulțime de rețete de post de-a dreptul […]

Citește mai mult