Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Rețeta de ciocolată Dubai: cel mai apreciat desert al momentului

Este imposibil să nu fi auzit până acum despre faimoasa ciocolată Dubai, care a făcut furori pe rețelele de socializare în 2024. Oameni din lumea întreagă s-au înghesuit să o cumpere și să o încerce, iar cofetăriile din România au început să ofere variante locale ale ciocolatei Dubai, fiecare adaptând rețeta originală pentru a include ingrediente de pe piața locală. 

Dacă și tu îți dorești să pornești într-o călătorie gastronomică în inima Orientului Mijlociu și ești în căutarea unui desert sofisticat, dar ușor de preparat, atunci trebuie să încerci rețeta de ciocolată Dubai. Este desertul care a cucerit gurmanzii din întreaga lume, iar acum ai șansa să îl prepari chiar la tine acasă. Află cum din articolul următor!

Ce este ciocolata Dubai și de ce este atât de apreciată?

Această ciocolată Dubai este virală pe internet încă de la jumătate anului 2024 și a făcut furori pe Tik Tok. Totul a pornit de o ciocolată specială preparată de FIX Dessert Chocolatier, o afacere mică condusă de Sarah Hamouda, o tânără ciocolatier din Dubai. Creațiile sale au devenit faimoase pe rețelele de socializare, după ce au fost promovate de o serie de influenceri și toată lumea a început să caute această faimoasă ciocolată umplută cu fidea pentru kataifi și cremă de fistic.

Rețeta originală de ciocolată Dubai are o carcasă din ciocolată cu lapte multicoloră și o umplutură generoasă de fistic cu tahini (pastă de susan) și knafeh (fidea) rumeniți în unt. Dat fiind că această ciocolată nu se exportă și se poate cumpăra doar din cofetăria din Dubai, multă lume a încercat să imite rețeta de ciocolată Dubai, cu mai mult sau mai puțin succes.

Pentru cei care nu au gustat-o și care iubesc combinația de cremă de fistic și fidea de tip kataifi, toate învelite într-un strat gros de ciocolată, și care nu pot cumpăra o astfel de creație, există și o variantă homemade care se apropie destul de mult de rețeta originală. Succesul rețetei de ciocolată Dubai stă în calitatea produselor folosite.

Acum că știi ce face acest desert atât de special, haide să descoperim împreună cum se face ciocolata Dubai și de ce ingrediente vei avea nevoie pentru o experiență culinară memorabilă, inspirată de opulența specifică orașului Dubai!

Ingrediente ciocolata Dubai

Ingrediente pentru ciocolată Dubai

Pentru a obține o ciocolată Dubai autentică, este esențial să folosești ingrediente de calitate superioară. Așa că mergi la cel mai apropiat magazin Profi și alege pentru această rețetă de desert următoarele ingrediente:

  • 300 g de ciocolată cu lapte și 2 lingurițe de ulei de floarea-soarelui;
  • 100 g de fidea specială de tip kataifi; 
  • 30 g de unt; 
  • 200 g de cremă de fistic; 
  • 4 lingurițe de tahini (pastă de susan); 
  • un praf de sare; 
  • 30 g de fistic mărunțit (opțional).

Din aceste cantități vor rezulta două tablete de ciocolată Dubai de circa 350 de grame fiecare și o grosime de aproximativ 2 centimetri. 

Cum se face ciocolata Dubai – rețeta originală

Ai ales deja ingredientele pentru acest desert din gama de produse de la Profi? Descoperă în continuare etapele pentru a prepara ciocolata Dubai după rețeta originală din Emiratele Arabe!

Tapetarea formei cu ciocolată topită 

Pentru început, vom forma prima jumătate a carcaselor pentru ciocolata Dubai. Topește ciocolata cu lapte pe baie de abur împreună cu uleiul de floarea-soarelui și apoi toarnă aproximativ 60% din ciocolata topită în două forme din silicon. Restul de ciocolată va fi pentru acoperirea tabletelor, după umplere. 

Aranjează ciocolata topită într-un strat uniform și înclină formele din silicon pentru a îmbrăca și pereții laterali până la 2 cm înălțime. Dă apoi formele la frigider pentru 15 minute și hai să preparăm umplutura pentru ciocolata Dubai!

Prepararea umpluturii de fistic cu tahini și fidea kataifi

Fideaua pentru kataif poate fi găsită atât în stare proaspătă, cât și uscată. Pune fideaua de tip kataifi într-o tigaie, alături de unt și rumenește fideaua la foc mic, amestecând constant. Trage apoi tigaia deoparte și lasă totul să se răcorească. 

Transferă apoi fideaua rumenită și răcorită într-un bol larg, apoi adaugă crema de fistic. Adaugă în continuare și 4 lingurițe zdravene de tahini, alături de un praf de sare și puțin fistic mărunțit, pentru un plus de textură. Amestecă totul bine cu o lingură și hai să montăm ciocolata Dubai!

Montarea ciocolatei Dubai 

Scoate din frigider formele tapetate cu ciocolată. Toarnă în mod egal, în ambele forme, umplutura de cremă de fistic cu fidea rumenită și pastă de susan. Cu ajutorul unei spatule, nivelează umplutura de fistic într-un strat uniform. Dă apoi din nou formele la frigider pentru 20-30 de minute, acoperindu-le cu o folie alimentară. 

Cât timp umplutura și baza ciocolatei stau la frigider, retopește la bain-marie restul de ciocolată cu lapte și apoi scoate formele de la frigider. Distribuie în mod egal restul de ciocolată cu lapte peste umplutura de fistic și nivelează totul cu o spatulă. Dă din nou formele la frigider pentru alte 30 de minute.

Ornarea ciocolatei cu pudră sau foițe de aur

Când ciocolata Dubai s-a întărit bine, răstoarnă cu grijă din formele flexibile de silicon și orneaz-o în stil arăbesc, cu pudră de aur comestibil sau foițe din aur. Poți aplica această pudră cu o pensulă moale, pe alocuri. Același proces îl poți face și aplicând din loc în loc foițe de aur comestibile.

Ornare ciocolata Dubai

Variante și adaptări ale rețetei de ciocolată Dubai

Rețeta cu diferite tipuri de ciocolată

Varietatea tipurilor de ciocolată este una dintre principalele metode de a personaliza rețeta de ciocolată Dubai. Fiecare tip de ciocolată are un gust unic, care poate adăuga o nouă dimensiune desertului. De exemplu, ciocolata cu lapte este mai dulce și mai cremoasă, fiind preferată de cei care iubesc deserturile îndulcite. Poți alege chiar și ciocolată de casă pentru această rețetă! 

Ciocolata neagră, pe de altă parte, are un gust mai amar și este mai intensă, fiind ideală pentru cei care preferă deserturile mai puțin dulci. De pildă, pentru un desert mai puțin dulce, poți alege să prepari rețeta de ciocolată Dubai prezentată mai sus din 150 g de ciocolată neagră și 150 g de ciocolată cu lapte.

Rețeta cu arome și ingrediente distincte

Pe lângă alegerea tipului de ciocolată, adăugarea de arome și ingrediente suplimentare poate ajuta la personalizarea rețetei de ciocolată Dubai. Aromele pot varia de la cele tradiționale, precum vanilia sau menta la cele mai exotice, precum apa de trandafir sau cardamonul măcinat. De asemenea, se pot adăuga nuci, fructe uscate sau chiar condimente pentru a crea un contrast de gusturi și texturi. 

Rețeta cu modificări ale proporțiilor

Modificarea proporțiilor ingredientelor din rețeta originală este o altă metodă eficientă de a experimenta cu ciocolata Dubai. De exemplu, adăugarea unei cantități mai mari de unt poate rezulta într-o ciocolată mai cremoasă, în timp ce o cantitate mai mare de ciocolată amăruie poate face ciocolata mai puțin dulce. Totuși, este important de menționat că modificarea proporțiilor ingredientelor poate influența și textura ciocolatei.

Sfaturi pentru a obține un desert perfect

Vrei să obții o ciocolată Dubai care să se apropie cât mai mult de rețeta originală, marca FIX Dessert Chocolatier? Iată câteva sfaturi și trucuri pentru a te răsfăța cu cea mai reușită ciocolată!

  • Folosește ciocolată de calitate

Gustul final depinde în mare parte de ciocolata pe care o alegi. Investește într-o ciocolată premium pentru un rezultat spectaculos. Vei găsi în noul Profi cea mai bună ciocolată pentru rețeta de ciocolată Dubai. 

  • Nu te grăbi

Lasă desertul să se răcească complet înainte de a-l tăia sau decora. Răbdarea este cheia pentru un aspect impecabil, așa că este important să lași straturile de ciocolată să se răcească, inclusiv umplutura de fistic.

  • Experimentează cu aromele

Pentru compoziția de ciocolată Dubai poți experimenta cu arome precum extractul de vanilie sau apa de trandafiri, precum și esență de migdale sau cardamon. 

  • Decorează ciocolata creativ 

Pentru decorul ciocolatei Dubai poți folosi fulgi de migdale prăjite, pudră de fistic, foi de aur comestibile sau pudră de cacao pentru finisare.

Desertul perfect

Dacă vrei să aduci un strop de rafinament în bucătăria ta, încearcă rețeta de ciocolată Dubai! Este desertul care îmbină perfect gustul intens de ciocolată cu aromele exotice și decorurile spectaculoase. Urmează pașii de mai sus, pune-ți creativitatea la lucru și bucură-te de un desert demn de un restaurant de lux din inima Dubaiului!

Articole care se regăsesc în categoria Desert

Brăduț din foitaj cu Nutella – rețeta rapidă pentru un desert festiv de Crăciun

16 decembrie 2024

Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar pregătirile sunt în toi. Dacă îți dorești să aduci pe masa de sărbătoare un desert spectaculos, dar care să fie ușor de pregătit, brăduțul din foitaj cu Nutella este alegerea perfectă. Această rețetă nu doar că arată minunat, dar combină textura crocantă a aluatului foietaj cu aroma irezistibilă […]

Citește mai mult

Rețeta prăjiturii Albă ca Zăpada: desertul copilăriei care te va purta înapoi în timp

17 decembrie 2024

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să te întorci, măcar pentru câteva clipe, la mesele din copilărie, când deserturile erau făcute cu dragoste și răbdare? Dacă da, atunci prăjitura Albă ca Zăpada este răspunsul perfect. Este desertul care, prin aroma sa delicată și textura catifelată, te va purta cu gândul înapoi în timp, la zilele […]

Citește mai mult

Amandine de casă: secretele unei rețete de succes

24 februarie 2025

Dacă îți place să prepari deserturi acasă și vrei să impresionezi cu un dulce rafinat, amandinele sunt alegerea perfectă. Acest desert clasic al cofetăriilor din România, dar cu origini franțuzești, poate fi recreat în bucătăria ta, iar rezultatul va fi unul cu adevărat spectaculos.  În acest articol vei descoperi toate secretele unei rețete de amandine […]

Citește mai mult

Batoane cu fulgi de ovăz: Rețete sănătoase pentru gustări pe parcursul zilei

30 iunie 2023

Noi, cei de la Profi, nu ducem niciodată lipsă de inspirație atunci când vine vorba de idei de gustări sănătoase pentru acele momente din zi în care pofta ne îndeamnă să facem alegeri alimentare mai puțin nutritive. Și pentru a-ți demonstra că imaginația noastră în ceea ce privește gustările sănătoase nu are limite, în articolul de […]

Citește mai mult

Rețeta de pască tradițională cu brânză

28 martie 2023

Nu există masă de Paște fără pască, acest preparat tradițional atât de îndrăgit de români și definit ca o tartă rituală preparată dintr-un aluat obișnuit de cozonac, cu diverse umpluturi dulci, pe bază de lactate. Și nu este deloc complicat să faci o pască tradițională: un aluat de cozonac și o umplutură simplă din brânză […]

Citește mai mult

Rețete de compot: Top 3 rețete simple și gustoase

15 noiembrie 2022

Încă din copilărie știm că „toamna vine cu mere și pere în panere”, așa că nu mai este un secret faptul că acesta este cel mai roditor anotimp și că fructele de sezon sunt absolut delicioase. Nu știm despre tine, însă noi suntem mari amatori ai fructelor de toamnă, de la pere și prune, la […]

Citește mai mult

Tort de morcovi clasic și delicios: Rețeta pas cu pas pentru un desert îmbietor

17 noiembrie 2023

Orice moment fericit din viață merită sărbătorit cu un tort delicios. Și dacă nu ții neapărat să prepari un tort de ciocolată cu această ocazie sau nu ești un fan al tortului diplomat, trebuie să știi că există numeroase rețete de tort care pot transforma mesele festive într-o adevărată sărbătoare. Iar rețeta de tort de morcovi sau carrot […]

Citește mai mult

Budincă de orez: un desert ușor și delicios

02 iulie 2025

Îți amintești mirosul cald și reconfortant al unei budinci de orez cu lapte proaspăt scoasă din cuptor, pregătită poate chiar de bunica ta? Acest desert simplu, dar plin de savoare, este o adevărată călătorie în timp, care te duce înapoi la momentele calde ale copilăriei. În continuare, ți-am pregătit o rețetă de budincă de orez […]

Citește mai mult

Cum să prepari un chec cu mandarine pufos și aromat?

18 decembrie 2024

Dacă ești în căutarea unei prăjituri de casă simplu de pregătit, dar care să impresioneze prin gust și aspect, checul cu mandarine este alegerea perfectă. Această rețetă de chec pufos și aromat te va cuceri de la prima felie și desertul va arăta absolut minunat pe o masă festivă.  Aromele naturale ale mandarinelor și textura […]

Citește mai mult

Lapte de pasăre: Cum să prepari desertul copilăriei ca la bunica acasă

16 iunie 2023

Nu știm dacă se aplică și în cazul tău, însă pentru noi rețeta de lapte de pasăre se numără printre cele mai îndrăgite deserturi din copilărie. Aproape la fel de iubită precum cea de griș cu lapte și dulceață, preparată cu multă dragoste de bunica. Bunica ne pregătea adesea lapte de pasăre în vremea copilăriei, iar […]

Citește mai mult