Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Rețeta prăjiturii Albă ca Zăpada: desertul copilăriei care te va purta înapoi în timp

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să te întorci, măcar pentru câteva clipe, la mesele din copilărie, când deserturile erau făcute cu dragoste și răbdare? Dacă da, atunci prăjitura Albă ca Zăpada este răspunsul perfect. Este desertul care, prin aroma sa delicată și textura catifelată, te va purta cu gândul înapoi în timp, la zilele fără griji. 

Cu această rețetă de prăjitură Albă ca Zăpada, vei putea recrea magia unui desert clasic, savurat la mesele de sărbătoare. Hai să descoperim împreună cum poți prepara prăjitura Albă ca Zăpada după rețeta clasică, păstrând acea simplitate și savoare care au cucerit generații întregi!

De ce prăjitura Albă ca Zăpada este specială?

Prăjitura Albă ca Zăpada nu este doar un desert. Este o călătorie în timp, o reîntâlnire cu amintirile copilăriei, așa cum este și prăjitura Tosca. Gustul său echilibrat, combinația de foi fragede și crema delicioasă de vanilie, o fac să fie iubită de toate generațiile. În plus, această prăjitură este perfectă pentru orice ocazie, fie că este vorba despre o sărbătoare, o întâlnire de familie sau pur și simplu o zi obișnuită în care vrei să te răsfeți.

Cunoscută și ca prăjitura Lămâița, Albă ca Zăpada își datorează unicitatea gustului unei combinații armonioase de ingrediente și texturi. Foile fragede, crema fină de vanilie și aroma de lămâie se îmbină într-un mod în care fiecare componentă păstrează propria aromă, dar contribuie și la crearea unui gust complex și deosebit. Acest echilibru al texturilor și aromelor face ca prăjitura Alba ca Zapada să fie de neegalat, oferind o experiență culinară deosebită și plăcută.

Preparând prăjitura Albă ca Zăpada după rețeta clasică, păstrezi vie tradiția culinară românească. Este o rețetă simplă, dar cu un impact emoțional puternic, aducând laolaltă gusturi autentice și momente de bucurie. În fiecare strat de cremă și în fiecare foaie fragedă, găsești o parte din moștenirea culinară a României, așa că te rugăm să încerci și tu acest desert al copilăriei, dacă îți este dor de ceva bun și autentic.

Ingrediente pentru prăjitura Albă ca Zăpada

Pentru a recrea acest desert emblematic, vei avea nevoie de anumite ingrediente esențiale. Le vei găsi pe toate în gama de produse de la Profi, așa că iată care sunt ingredientele care îți sunt necesare pentru o tavă de prăjitură Albă ca Zăpada!

Ingrediente pentru foi 

  • 800 g de făină
  • 2 ouă din gama O&O
  • 200 g de zahăr pudră
  • 200 g de unt cu minim 80% grăsime
  • 200 g de smântână fermentată, cu 20% grăsime
  • 10 g de amoniu pentru prăjituri și 3 linguri de lapte rece
  • Coajă rasă de lămâie
  • Vanilie (zahăr vanilat, extract de vanilie sau esență de vanilie)

Ingrediente pentru cremă

  • 350 g de zahăr tos
  • 4 gălbenușuri de ou
  • Un praf de sare
  • 50 g de amidon alimentar
  • 500 ml de lapte rece
  • 2 plicuri de zahăr vanilat
  • coaja rasă de la o lămâie
  • sucul de la 2 lămâi 
  • 350 g de unt cu minim 80% grăsime (la temperatura camerei)

În plus, vei mai avea nevoie de zahăr pudră pentru decor. Desigur, poți înlocui zahăr pudră cu fulgi de cocos, la fel de potriviți pentru decorul unei prăjituri Albă ca Zăpada absolut apetisante.

ingrediente-prajitura-alba-ca-zapada
Sursa foto: Shutterstock

Cum prepari prăjitura Albă ca Zăpada după rețeta clasică?

Știm că lista de ingrediente îți poate părea voluminoasă, însă te asigurăm că rezultatul acestei rețete de prăjitură de casă va fi unul delicios, această prăjitură putându-se transforma în deliciul meselor de sărbători. Dacă deja ai la îndemână toate ingredientele din magazinul Profi, hai să prăjiturim!

Pregătirea aluatului pentru foile de prăjitură

Vom începe rețeta de prăjitură Albă ca Zăpada cu prepararea aluatului pentru foile fragede. Adaugă în bolul robotului de bucătărie untul, zahărul pudră, coaja rasă de lămâie, vanilia și mixează-le bine. În timpul mixării, adaugă și cele 2 ouă întregi, alături de smântână și lasă totul să se amestece bine. 

Dizolvă amoniul în lapte rece și toarnă-l peste compoziția din bolul mixerului. Tot acum adaugă și făina, apoi amestecă totul cu ajutorul cârligului pentru aluat, până obții o bilă netedă din aluat. Înfoliază aluatul într-o folie de plastic și lasă-l să se odihnească pentru 20-30 de minute pe masa din bucătărie.

Pregătirea foilor pentru prăjitură

După ce aluatul s-a odihnit, împarte-l în 4 bile egale și întinde 4 foi de dimensiunea tăvilor tale de copt. Înfăinează masa de lucru și sucitorul, apoi întinde foile. Tapetează 4 tăvi pentru cuptor cu hârtie de copt, apoi mută cele 4 foi pe fiecare tavă. Înțeapă apoi foile de prăjitură pe alocuri, cu o furculiță, în așa fel încât să nu facă bășici în timpul coacerii. 

Coacerea foilor de prăjitură

Încinge acum cuptorul la 180 de grade Celsius și coace foile de prăjitură Albă ca Zăpada timp de 8 minute (coace câte 2 tăvi deodată, puse pe două nivele). Dacă alegi să coci folile de prăjitură pe rând, 6 minute sunt suficiente. Foile de prăjitură trebuie să rămână albe, cu marginile ușor rumenite, însă nu trebuie să fie nici prea crude. Lasă apoi foile la răcorit în tăvi. 

Prepararea cremei pentru prăjitura Albă ca Zăpada 

Această cremă de vanilie se va prepara asemenea unei creme clasice de vanilie patissiere. Adaugă într-o oală cele patru gălbenușuri de ou, alături de zahăr tos, vanilie, coajă de lămâie și un praf de sare. Mixează-le puțin și adaugă amidonul. Diluează treptat amestecul cu lapte rece, apoi așează oala pe foc mediu. Amestecă bine, continuu, până ce crema de vanilie ajunge la punctul de fierbere. Las-o apoi să clocotească timp de 1 minut și să se îngroașe bine. Acum crema de vanilie pentru prăjitura Albă ca Zăpada este gata. 

Aceasta se lasă la răcorit până ajunge la temperatura camerei. Acoperă vasul cu o folie de plastic până se răcorește, pentru a nu face pojghiță deasupra. După ce s-a răcorit, o mai poți mixa puțin cu mixerul, adăugând și zeama de la 2 lămâi. Crema va avea astfel un gust foarte plăcut, acrișor. Adaugă în cremă și bucățele de unt moale, mixând după fiecare tranșă.

Montarea prăjiturii

Acum că avem pregătite și foile, și crema, vom trece la montarea prăjiturii Albă ca Zăpada. Împarte în 3 părți cantitatea de cremă obținută și unge cu ea primele 3 foi. Suprapune apoi foile de prăjitură și finalizează montarea cu foiala neunsă. Apasă ușor cu palma pe ultima foaie de blat, apoi acoperă prăjitura cu o hârtie de copt și așează peste aceasta o tavă cu greutăți, distribuite egal pe suprafața prăjiturii. Așează prăjitura într-o cameră, la răcoare, dar nu în frigider și las-o până ziua următoare. 

Porționarea și servirea prăjiturii

Prăjitura Albă ca Zăpada după rețeta clasică are nevoie de minim 24 de ore de frăgezire înainte de a putea fi tăiată. În acest timp, crema frăgezește blaturile. În mod tradițional, această prăjitură de casă se pudrează cu zahăr pudră și se taie în dreptunghiuri mici sau în formă de romb. De asemenea, poți opta să adaugi pe deasupra fulgi de cocos, care se potrivesc de minune cu aspectul imaculat al acestei prăjituri.

reteta-prajitura-alba-ca-zapada
Sursa foto: Shutterstock

Sfaturi și trucuri pentru cel mai delicios desert al copilăriei

Vrei să prepari cea mai bună prăjitură Albă ca Zăpada de sărbători? Ei bine, ți-am pregătit în continuare câteva sfaturi de care să ții cont. Iată recomandările noastre pentru acest deliciu de iarnă!  

Pune accentul pe calitatea ingredientelor

Calitatea ingredientelor joacă un rol esențial în prepararea prăjiturii Alba ca Zăpada. Este recomandat să alegi ouă de calitate, făină pentru prăjituri, iar pentru cremă, lapte proaspăt și unt cu 80% grăsime. În plus, pentru a obține un gust autentic, este recomandată folosirea vaniliei naturale, nu a esenței de vanilie. Le vei găsi pe toate în noul Profi!  

Prepara corespunzător aluatul

Pentru o prăjitură pufoasă, aluatul trebuie amestecat cu grijă, fără a-l bate prea tare. Este important să mixezi scurt compoziția după adăugarea făinii, în așa fel încât să obții un aluat neted pentru foile fragede de prăjitură. Reține că aluatul se va lăsa la odihnit pe blatul de bucătărie, învelit într-o folie de plastic și nu se va ține la frigider. 

Coace foile de prăjitură perfecte

Fiecare foaie de prăjitură se va coace separat, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Poți alege să coci pe rând cele 4 foi de prăjitură sau poți introduce în cuptor câte două tăvi deodată, conform timpilor menționați mai sus în rețetă. Nu uita să înțepi foile de aluat, pentru a evita formarea bășicilor! 

Prepară o cremă ca cea de patiserie

Crema de vanilie pentru prăjitura Albă ca Zăpada se va prepara conform rețetelor de patiserie, cu următoarele modificări: se vor folosi mai puține gălbenușuri, pentru ca aceasta să nu fie prea galbenă, se va folosi mai mult amidon, pentru a obține o cremă mai groasă și mai mult zahăr, pentru a îndulci compoziția mai mult. La final, crema trebuie lăsată să se răcorească înainte de adăugarea untului și nu trebuie mixată prea mult, întrucât există riscul să se taie. 

Lasă prăjitura la presat 

După montarea prăjiturii Albă ca Zăpada, aceasta va trebui „presată”. Acoperă prăjitura cu o hârtie de copt, apoi pune aceasta o tavă peste care vei așeza greutăți. Reține că greutatea trebuie distribuită în mod egal pe suprafața prăjiturii. Se va lăsa apoi la rece pentru cel puțin 24 de ore înainte de a fi tăiată. În acest timp, crema va frăgezi blaturile și vei putea tăia formele dorite, fie ele dreptunghiuri sau romburi. 

Experimentează cu decorul

În timp ce zahărul pudră este folosit în mod tradițional pentru decorul acestui desert al copilăriei, poți folosi și fulgi de cocos pentru a crea un decor „alb ca zăpada”. Totodată, poți deveni creativă și poți prepara o glazură pentru suprafața prăjiturii, din ciocolată albă topită la bain-marie. Desigur, posibilitățile de decor sunt infinite pentru acest desert festiv.

prajitura-alba-ca-zapada-desertul-copilariei
Sursă foto: Shutterstock

Rețeta de prăjitură Albă ca Zăpada este mai mult decât o simplă listă de ingrediente și pași de preparare. Este o poveste. Este tradiția pe care o transmiți mai departe, generație după generație. Fă-ți timp să încerci această rețetă de Albă ca Zăpada și bucură-te de farmecul deserturilor copilăriei! Este o experiență pe care merită să o trăiești, să o împărtășești și să o repeți de fiecare dată în preajma sărbătorilor.
 

Articole care se regăsesc în categoria Desert

Pasca fără aluat: o rețetă tradițională și savuroasă pentru masa de Paște

11 aprilie 2025

Când vine vorba de masa de Paște, pasca este unul dintre deserturile care nu lipsește de pe masa românilor. Dar dacă vrei ceva simplu, rapid și la fel de delicios, pasca fără aluat este alegerea perfectă. Dacă nu ai mai preparat până acum o pască fără aluat, atunci ești în locul potrivit pentru a găti […]

Citește mai mult

Rețete de compot: Top 3 rețete simple și gustoase

15 noiembrie 2022

Încă din copilărie știm că „toamna vine cu mere și pere în panere”, așa că nu mai este un secret faptul că acesta este cel mai roditor anotimp și că fructele de sezon sunt absolut delicioase. Nu știm despre tine, însă noi suntem mari amatori ai fructelor de toamnă, de la pere și prune, la […]

Citește mai mult

Cum să prepari churros acasă: rețeta pas cu pas pentru gogoși spaniole delicioase

24 februarie 2025

Dacă îți dorești un desert crocant la exterior, moale și pufos la interior, atunci trebuie să încerci rețeta de churros. Aceste gogoși spaniole sunt iubite în întreaga lume pentru textura lor unică și gustul delicios, mai ales atunci când sunt servite cu zahăr și scorțișoară sau înmuiate într-un sos de ciocolată fierbinte. Nu este nevoie […]

Citește mai mult

Prăjitura cu nucă și mascarpone: secretele pentru un gust intens și o textură cremoasă

27 martie 2025

Prăjitura cu nucă și mascarpone este un desert rafinat, apreciat pentru combinația sa de arome intense și textură cremoasă. Această prăjitură îmbină armonios gustul bogat al nucilor cu finețea cremei de mascarpone, rezultând un deliciu potrivit pentru orice ocazie specială.  Fie că vrei să impresionezi invitații la o masă festivă sau să îți răsfeți familia […]

Citește mai mult

Clătite pufoase și delicioase: idei de rețete pentru mic dejun sau desert 

07 august 2025

Puține preparate aduc atât de rapid bucurie la masă ca o farfurie cu clătite calde. Fie că vrei să oferi un mic dejun potrivit pentru familie sau să pregătești un desert rapid, clătitele te inspiră să adaptezi rețetele după gustul fiecăruia. Mulți le asociază cu momente vesele, cu joacă sau cu discuții relaxate la finalul […]

Citește mai mult

Papanași cu brânză de vaci: idei de rețete

02 martie 2023

Este de prisos să spunem că rețeta de papanași cu brânză de vaci este una dintre cele mai îndrăgite rețete de desert din țara noastră. Aceste delicii pufoase sunt foarte iubite de membrii oricărei familii, căci nimeni nu poate refuza o porție de papanași calzi, acoperiți cu smântână și dulceață dulce-acrișoară. Și se pot prepara […]

Citește mai mult

Tiramisu: 3 rețete practice, rapide și delicioase

02 martie 2023

Tiramisu este, poate, cel mai celebru desert italienesc. Poate nu un preparat la fel de popular precum pastele carbonara, dar cu siguranță reușește să încânte sufletele tuturor iubitorilor de deserturi din întreaga lume. Și ca mai toate rețetele de deserturi, și rețeta de tiramisu a cunoscut numeroase variații și interpretări, pornind de la rețeta originală […]

Citește mai mult

Rețeta clasică de compot de gutui: gustul autentic al copilăriei

11 noiembrie 2024

Când vine toamna și gutuile își fac apariția în grădini, în supermarketuri și piețe, cu aroma lor inconfundabilă și culoarea aurie, parcă simți din nou acel gust inconfundabil al copilăriei. Compotul de gutui, preparat după rețeta clasică, este o adevărată bucurie pentru simțuri, aducând un strop de nostalgie în fiecare linguriță.  Dacă și tu dorești […]

Citește mai mult

Rețeta de pască tradițională cu brânză

28 martie 2023

Nu există masă de Paște fără pască, acest preparat tradițional atât de îndrăgit de români și definit ca o tartă rituală preparată dintr-un aluat obișnuit de cozonac, cu diverse umpluturi dulci, pe bază de lactate. Și nu este deloc complicat să faci o pască tradițională: un aluat de cozonac și o umplutură simplă din brânză […]

Citește mai mult

Cozonac cu nucă: O rețetă tradițională românească

23 noiembrie 2022

Că tot se apropie cu pași repezi sărbătorile de iarnă, cozonacul cu nucă este unul dintre preparatele care ne trezește întotdeauna sentimente deosebite. Cu toții ne amintim de aromele minunate ale cozonacilor cu nucă, aceste minunății pufoase gătite cu multă dragoste de bunica. De Sărbători, cozonacul este un deliciu nelipsit de pe masa în jurul […]

Citește mai mult